DOSAR NewsAlert.md | Amendamentul lui Radu Marian, „cu dedicație” pentru FLYONE: legea schimbată pe ascuns pentru a „repara” trimiterea CEIISS la o lege deja abrogată
În ultima ședință a sesiunii parlamentare (30 iulie 2026), majoritatea PAS a…
Regiunea transnistreană va fi obligată să-și creeze rezerve de gaze
Regiunea transnistreană va trebui să dispună de rezerve proprii de gaze naturale.…
Franța devine primul stat din UE care interzice rețelele de socializare copiilor sub 15 ani
Franța devine prima țară din Uniunea Europeană care interzice accesul la rețelele…
Ministerul își apără decizia în cazul FLYONE, deși admite că a invocat o lege abrogată
Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale recunoaște că decizia prin care fondatorii companiei…
Schimbări la frontiera cu România: noi declarații obligatorii pentru mărfurile transportate în UE
Noi reguli pentru transportatorii care duc mărfuri în Uniunea Europeană prin România…
Confirmarea cetățeniei, posibilă și fără documente de identitate. Ce prevede noua lege
Persoanele care au dobândit cetățenia Republicii Moldova prin naștere, dar nu dețin…
„Protejarea rușilor” devine lege: Kremlinul își pregătește oficial terenul pentru intervenții externe
Parlamentul Rusiei a aprobat miercuri un proiect de lege care îi permite…
EXPLICATIV NewsAlert.md | Restructurarea Agenției pentru Securitate Cibernetică: putere concentrată, control minim, responsabilitate inexistentă
În 1 aprilie 2026, Guvernul Munteanu urmează să aprobe modificarea regulamentului și…
