Moldovenii aflați peste hotare nu vor fi aduși forțat în țară în caz de război, însă autoritățile vor să instituie un mecanism prin care cetățenii să se prezinte la ordinul de chemare. Este noua explicație oferită de Ministerul Apărării, în contextul controverselor provocate de proiectul de lege privind regimurile juridice speciale cu caracter excepțional.
Într-un comentariu public, Ministerul Apărării susține că documentul nu conține prevederi care să permită întoarcerea forțată în Republica Moldova a cetățenilor stabiliți sau aflați temporar în străinătate.
Totodată, instituția explică necesitatea introducerii unui mecanism de prezentare la chemare, invocând eventualitatea unei situații de criză majoră.
„Proiectul de lege nu prevede aducerea forțată în țară a cetățenilor Republicii Moldova aflați peste hotare. Moldova este o țară pașnică și facem totul ca așa să rămână. Dar suntem siguri că, în caz de tragedie, oamenii își vor apăra țara, familia și copiii. Instituim un mecanism ca ei s-o poată face și să se prezinte când primesc ordin de chemare”, se arată în reacția ministerului.
Instituția nu detaliază, în declarația citată, cum ar urma să funcționeze acest mecanism în cazul persoanelor aflate în străinătate și ce obligații concrete ar presupune pentru acestea.
Ministerul Apărării acuză, în același timp, existența unor campanii de dezinformare în jurul proiectului. Potrivit instituției, noțiuni precum „stare de asediu”, „stare de război” și „situație excepțională” sunt utilizate pentru a alimenta temerile că Republica Moldova s-ar pregăti de un conflict militar.
„Anumiți promotori ai falsurilor încearcă să exploateze prevederile proiectului pentru a alimenta și mai mult narațiunile alarmiste pe care le propagă de mai bine de patru ani”, susțin reprezentanții ministerului.
Discuțiile au fost provocate de o serie de prevederi ale documentului, care ar permite instituirea stării de asediu inclusiv în cazul unor acțiuni hibride sau subversive cu o componentă militară, chiar și în absența unui atac armat direct. Printre măsurile prevăzute se numără restricționarea circulației, suspendarea alegerilor și referendumurilor, evacuarea populației și rechiziționarea unor bunuri private, cu acordarea de despăgubiri. Potrivit proiectului, starea de asediu ar putea fi instituită pentru cel mult 30 de zile, cu posibilitatea prelungirii.
Anterior, ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, a respins scenariul aducerii forțate în țară a moldovenilor din diaspora, argumentând inclusiv că termenul „diaspora” nu apare în textul documentului.
Proiectul de lege se află în prezent în consultări publice, iar prevederile sale pot suferi modificări înainte de o eventuală adoptare.


