Ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, susține că moldovenii din diaspora nu vor fi aduși forțat în țară în cazul instituirii stării de asediu sau de război. În încercarea de a risipi temerile, oficialul a invocat faptul că termenul „diaspora” nu apare în proiectul de lege. Explicația nu l-a convins însă pe deputatul Partidului Nostru, Constantin Cuiumju, care îi reproșează ministrului că, deși termenul lipsește din document, proiectul îi include pe moldoveni prin formularea „cetățenii Republicii Moldova aflați în străinătate”.
Într-un mesaj adresat cetățenilor, Anatolie Nosatîi a declarat că autoritățile nu au nicio pârghie prin care să-i aducă forțat în țară pe moldovenii aflați în alte state, inclusiv în Irlanda sau Italia. Potrivit ministrului, proiectul prevede doar posibilitatea ca persoanele care vor să contribuie la apărarea țării să se adreseze ambasadelor sau consulatelor Republicii Moldova.
„Nu există nicio pârghie prin care cineva să fie adus cu forța. (…) Nu scrie și nici nu poate fi îndeplinit. Singura noutate este că, în caz de necesitate, cine vrea să-și apere țara știe unde să bată la ușă: ambasadă sau consulat. Atât!”, a declarat Nosatîi.
Deputatul Constantin Cuiumju contestă însă explicația ministrului. Acesta afirmă că absența cuvântului „diaspora” din proiect nu înseamnă că moldovenii stabiliți peste hotare nu sunt vizați de prevederile documentului. El face trimitere la formularea „cetățenii Republicii Moldova aflați în străinătate” și la definiția diasporei din Programul național „Diaspora” pentru anii 2024–2028, aprobat de Guvern.
„Nu trebuie să apară cuvântul „diaspora” în fiecare lege ca să înțelegem despre cine este vorba”, a scris deputatul, reproșându-i ministrului că fie nu cunoaște definiția diasporei, fie încearcă să inducă oamenii în eroare.
Subiectul a ajuns în atenția publică după apariția unor prevederi controversate în documentul elaborat de Ministerul Apărării. Acesta urmează să înlocuiască legea din 2004 și stabilește condițiile în care pot fi instituite starea de asediu și starea de război, atribuțiile autorităților și obligațiile cetățenilor în astfel de situații.
Documentul prevede că starea de asediu ar putea fi declarată inclusiv în cazul unor acțiuni hibride sau subversive cu o componentă militară, chiar și în lipsa unui atac armat direct. Printre măsurile propuse se numără restricții de circulație, suspendarea alegerilor și referendumurilor, evacuarea populației și rechiziționarea unor bunuri private, cu acordarea de despăgubiri. Starea de asediu ar putea fi instituită pentru cel mult 30 de zile, cu posibilitatea prelungirii. Proiectul se află în consultări publice.


