Bărbatul de 25 de ani, suspectat că a provocat accidentul mortal de pe bulevardul Grigore Vieru din Chișinău, era deja vizat în mai multe dosare penale, inclusiv pentru trafic de droguri în proporții deosebit de mari și implicarea minorilor în activități infracționale. Poliția confirmă că unul dintre dosare a ajuns în instanță încă în 2024, însă procesul nu s-a încheiat nici până în prezent.
Potrivit Inspectoratului General al Poliției, tânărul a fost reținut la 17 august 2023, fiind cercetat de ofițerii Direcției Antidrog a Inspectoratului Național de Investigații.
Acesta a fost documentat pentru infracțiuni ce vizează circulația ilegală a drogurilor în proporții deosebit de mari și atragerea minorilor în activități infracționale. Pentru faptele investigate, legislația prevede pedepse de până la 15 ani de închisoare.
În 2024, dosarul a fost expediat în judecată, unde se află și în prezent, fără o sentință pronunțată.
Poliția subliniază că și-a îndeplinit atribuțiile legale în acest caz, precizând că suspectul a fost reținut, cercetat, iar materialele cauzei au fost transmise instanței.
„Polițiștii şi-au îndeplinit toate atribuțiile legale în acest caz: bărbatul a fost reținut și documentat, iar cauza penală a fost transmisă instanței de judecată”, se arată în comunicatul instituției.
Amintim că accidentul s-a produs, marți seara, pe bulevardul Grigore Vieru din capitală, unde un automobil Ford închiriat a lovit doi pietoni care traversau strada pe trecerea pentru pietoni. În urma impactului, o femeie de aproximativ 30 de ani a decedat la spital, iar un tânăr de 21 de ani a fost internat în stare gravă.
Șoferul, depistat pozitiv la patru tipuri de substanțe narcotice și care nu deținea permis de conducere, a părăsit locul accidentului, abandonând automobilul. Ulterior, individul a fost reținut.


