Toate cele patru aeroporturi din Moscova și-au suspendat temporar activitatea pe fondul atacurilor cu drone. La Șeremetievo a fost declanșată o alertă aeriană, iar pasagerii și angajații au fost evacuați.
Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a anunțat că 17 drone care se îndreptau spre capitala Rusiei au fost interceptate, relatează Meduza.
Agenția federală rusă pentru transport aerian, Rosaviația, a confirmat introducerea restricțiilor de zbor, invocând necesitatea de a asigura siguranța traficului aerian, însă nu a făcut referire la atacurile cu drone. Agenția a precizat că aviația civilă din regiunea Moscovei se află sub supravegherea specială a instituției și a Ministerului Transporturilor.
Restricții similare au fost impuse în prima parte a zilei și pe aeroporturile din Penza, Saransk și Saratov. Între timp, acestea și-au reluat activitatea.
Aeroporturile din Moscova au fost închise temporar și săptămâna trecută, tot pe fondul atacurilor cu drone.

