Dacă proza politică din Republica Moldova ar avea o unitate de măsură pentru solemnitatea grotescă, garnitura celor 46 de deputați din opoziția parlamentară tocmai au omologat-o. Adunați sub forma unui strugure în fața camerelor, cu cravatele potrivite la milimetru și cu fețe de martiri ai neamului, aceștia au anunțat ieri, nici mai mult, nici mai puțin, decât inițierea procedurii de suspendare a președintei Maia Sandu.
Ce acuzații grele, ce cataclism! „Uzurparea puterii”, „subminarea statului de drept”, ba chiar și teribilul „atentat la suveranitate și integritate teritorială”. Când auzi asemenea sintagme simți cum istoria își pune mâinile în cap. Adică exact politicienii care au transformat noțiunea de suveranitate într-un ambalaj de pachet juridic, din acela negru, purtat cu demnitate prin birouri sub denumirea de „kuliok”, vin astăzi să ne citească lecții despre morala Constituției.
Toată această punere în scenă suferă însă de o barieră de nedepășit: aritmetica elementară din clasele primare.
Ca să inițiezi procedura de suspendare, Constituția cere votul a cel puțin o treime din deputați (34 de voturi). Mărețul grup al opoziției a strâns 46 de semnături. Victorie! Doar că numai pe pe hârtie. Legea Supremă cere o majoritate de două treimi adică minimum 67 de voturi pentru ca să fie suspendat șeful statului.
Iar 46, oricât l-ai umfla cu pompa declarațiilor de presă și oricât l-ai farda la conferințe, rămâne totuși un 46. Fără voturile majorității PAS, demersul era mort din fașă. De unde rezultă un lucru pe cât de comic, pe atât de lamentabil: opoziția de la Chișinău n-a declanșat o criză politică, ci a tras un modest fâs politic. A organizat un spectacol de operetă ieftină, cu final cunoscut dinainte de ridicarea cortinei.
Dar comedia nu se oprește la mormăitul hilar al opoziției. De partea cealaltă a baricadei, la Președinție, Maia Sandu privește scena de sus, învelită confortabil în mantia de unică salvatoare a neamului. Pentru șefa statului, orice critică devine automat „atentat la democrație”, iar orice nemulțumire populară e categorisită, scurt și fără nuanțe, drept „ipocrizie”. Este un stil de guvernare fascinant: economie la pământ, reforma justiției oploșită doar în imaginația guvernării, dar în schimb avem principii curate, atitudine de dirigintă severă și o ureche absolut imună la realitățile din teren.
În loc să i se ceară socoteală pentru eșecurile evidente ale guvernării PAS, pe care dânsa le girează zi de zi, Maia Sandu primește de la opoziție cel mai frumos cadou cu putință. În dorința lor disperată de a bifa o știre de prime-time, deputații din opoziția parlamentară i-au aruncat nesperat mingea exact pe terenul ei preferat: cel al luptei dintre binele absolut și contra fantomelor trecutului.
Nici că se putea o combinație mai grotescă pentru cetățeanul de rând. Pe de o parte, o opoziție impotentă politic, incapabilă să strângă 100.000 de semnături pentru un referendum real, dar maestră în artificii sterile. Pe de altă parte, o președintă extrem de mulțumită să defileze peste toate problemele țării doar pentru că adversarii ei sunt mai caricaturali decât propria-i neputință.
În final, din toată această bătălie a uriașilor de mucava, poporul rămâne cu aceeași veche certitudine: politica de la Chișinău e un teatru al absurdului unde până și fâs-urile de doi bani se vând drept mari realizări istorice.
