Prețurile lemnelor de foc, disponibilitatea acestora în raioane și dificultățile familiilor vulnerabile de a-și încălzi locuințele au fost invocate de opoziție în Parlament. Deputatul Partidului Nostru, Nicolae Margarint, a cerut explicații de la ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, însă propunerea de audiere nu a acumulat voturile necesare, fiind respinsă de majoritatea PAS.
În ședința Legislativului din 5 noiembrie, parlamentarul a solicitat prezentarea unor informații detaliate despre pregătirile pentru sezonul rece 2026–2027, în special în ceea ce privește aprovizionarea populației cu lemne de foc și alți combustibili solizi.
Potrivit unui comunicat al Partidului Nostru, Margarint a atras atenția că numeroase gospodării din Republica Moldova, mai ales din mediul rural, depind de încălzirea cu lemne, iar pentru familiile cu venituri reduse procurarea acestora poate reprezenta o povară financiară.
Deși Ministerul Mediului a anunțat că există suficiente rezerve, deputatul susține că nu este clar dacă lemnele sunt disponibile în toate raioanele, la ce prețuri sunt comercializate și în ce condiții pot fi cumpărate de cetățeni.
În acest context, parlamentarul a cerut date despre stocurile existente, necesarul estimat pentru perioada rece, tarifele practicate de întreprinderile silvice și costurile suplimentare pentru transport și livrare.
O altă problemă semnalată vizează sprijinul acordat familiilor vulnerabile, care nu dispun de resurse suficiente pentru a-și procura combustibilul necesar încălzirii locuințelor.
Totodată, Partidul Nostru a solicitat explicații privind măsurile întreprinse pentru prevenirea speculei și a majorărilor nejustificate de prețuri.
„Statul trebuie să asigure nu doar existența unor rezerve de lemne, ci și posibilitatea reală a cetățenilor de a le procura, la prețuri accesibile, astfel încât nicio familie să nu rămână fără încălzire în timpul iernii”, se arată în solicitarea fracțiunii.
Cu toate acestea, inițiativa de a-l invita pe ministrul Gheorghe Hajder în Parlament pentru a răspunde întrebărilor deputaților nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru a fi inclusă pe ordinea de zi.


