Reprezentanții guvernării vin cu explicații pentru creșterea de peste două ori a remunerațiilor aleșilor poporului. Președintele Comisiei parlamentare pentru economie, buget și finanțe, Marcel Spătari, susține că actualul sistem de salarizare este dezechilibrat și că unele funcții din structurile Parlamentului sunt remunerate mai bine decât cele de deputat. În argumentația sa, parlamentarul invocă inclusiv moștenirea fostei guvernări.
Marcel Spătari a criticat sistemul de salarizare instituit în perioada guvernării Partidului Democrat, despre care spune că ar fi menținut artificial la un nivel scăzut salariile unor demnitari. Acesta a afirmat că, în acea perioadă, miniștrii ar fi primit inclusiv bani în plic, în timp ce secretarii de stat aveau salarii mai mari.
„Avem o moștenire lăsată de pe timpul PDM, când au fost ținute artificial salariile președintelui țării și miniștrilor. Știu, cu siguranță, că mulți miniștri au primit bani în plic, în acea perioadă”, a declarat Marcel Spatari în cadrul emisiunii „Rezoomat” de la Realitatea TV.
Deputatul susține că remunerarea mai mare a demnitarilor ar preveni influențele externe asupra deciziilor statului. În opinia sa, dacă statul nu își plătește suficient funcționarii cu responsabilități importante, aceștia ar putea ajunge să fie remunerați de alte țări și să servească interese străine.
„Dacă n-o să ne plătim noi demnitarii și oamenii cu răspundere, (…) o să se găsească cine să-i plătească. Dacă n-o să-i plătim noi, poporul, o să-i plătească alte țări și vor îndeplini alte interese”, a afirmat parlamentarul.
Spătari consideră că salariile trebuie stabilite în funcție de responsabilitatea funcției, astfel încât un ministru să câștige mai mult decât un secretar de stat, iar un deputat mai mult decât un consultant principal din Parlament.
Amintim că ministra Finanțelor a anunțat că, odată cu aplicarea noii legi a salarizării, salariile deputaților ar urma să crească de la 20.800 la 45.900 de lei.


