Decizia prin care Consiliul pentru Examinarea Investițiilor de Importanță pentru Securitatea Statului (CEIISS) declanșează o evaluare aprofundată a activității Yandex Go în Republica Moldova este o manevră tardivă de management de imagine, concepută pentru a simula consecvență instituțională și pentru a masca un dublu standard devenit absolut evident. Această mutare nu izvorăște dintr-o strategie vizionară de protecție a securității naționale, ci, mai degrabă, din teama de a părea ridicol în fața opiniei publice, după o serie de decizii controversate și profund asimetrice adoptate de aceeași autoritate, despre care până nu demult nu se știa absolut nimic.
Anunțul referitor la verificarea riscurilor legate de datele personale, structura de proprietate și fluxurile financiare ale Yandex vine abia după ce subiectul a fost preluat de presă. Investigațiile de presă au readus în atenție lucruri pe care autoritățile aveau toate posibilitățile să le verifice de ani de zile: plățile electronice pentru cursele Yandex Go sunt procesate prin companii din Olanda și Dubai, în timp ce firma înregistrată în Republica Moldova raportează venituri de zero lei și pierderi. Mai mult, pierderile anuale la bugetul de stat din neplata TVA la importul de servicii sunt estimate de asociațiile de profil la peste 30 de milioane de lei.
Cu toate acestea, când CEIISS a fost întrebat oficial de ce nu intervine, răspunsul oferit a fost un șablon birocratic despre necesitatea existenței unui pericol deosebit pentru securitatea statului. Timp de ani de zile, prelucrarea masivă a datelor cetățenilor și scurgerile financiare masive nu au reprezentat un astfel de pericol pentru Consiliu. Reacția a apărut brusc, abia după ce presiunea publică a făcut inacțiunea imposibil de justificat.
Această grabă de a bifa o acțiune împotriva Yandex capătă un sens clar doar dacă o privim prin paralela directă cu cazul FlyOne, adică prin prisma unei asimetrii instituționale și a unui dublu standard practicat în abordarea securității naționale. În cazul operatorului aerian FlyOne, autoritățile au acționat extrem de dur, invocând motive de securitate națională și obligând fondatorii să-și înstrăineze cotele-părți în termen de 90 de zile. Însă acea decizie a ieșit la iveală ca fiind vulnerabilă juridic, invocând prevederi dintr-o lege deja abrogată, fapt ce a expus amatorismul sau intenția politică din spatele demersului. Pentru a atenua criticile privind intervenția disproporționată, selectivă și bazată pe vicii legislative în cazul FlyOne, guvernarea a a găsit „soluția” pentru a calma spiritele. Lansarea procedurilor împotriva Yandex este instrumentul perfect prin care CEIISS încearcă să creeze iluzia că nu acționează la comandă împotriva unui singur actor ci aplică o viziune unitară față de toți agenții economici.
În realitate, caracterul simulativ al acțiunii CEIISS în cazul Yandex se vede chiar în modul în care statul tratează problema pe fond. Amenda de peste 39.000 de euro aplicată de Consiliul Concurenței a fost achitată abia după aproape un an, iar litigiul privind anularea ei se află încă în instanțe. Proiectul de lege care ar trebui să oblige platformele electronice să proceseze plățile prin instituții financiare licențiate din Republica Moldova trenează și abia a trecut de prima lectură în Parlament. În același timp, reprezentanții Guvernului operează cu cifre despre milioanele achitate din TVA și din impozitele parcurilor de taxi, încercând să îndulcească impactul, deși controalele fiscale au identificat neconcordanțe la aproximativ jumătate din cursele verificate.
Măsurile anunțate acum de CEIISS, cum ar fi termenul de 20 de zile pentru prezentarea beneficiarilor efectivi sau solicitarea unui raport de la Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal, dovedesc că verificările de bază nu au fost făcute la timp.
Instituțiile statului îmbracă haina de „apărători ai securității naționale” doar atunci când sunt strânse la colț de articolele din presă și când au nevoie de un alibi pentru a-și acoperi erorile din alte dosare sensibile, precum cazul FlyOne. În locul unui mecanism profesionist și obiectiv de evaluare a riscurilor, avem de-a face cu un spectacol de ipocrizie instituțională, în care deciziile majore de securitate sunt dictate de presiunea momentului și de nevoia de a gestiona crizele de imagine ale guvernării.
