Majoritatea parlamentară PAS pare să fi descoperit o metodă foarte comodă de guvernare: când legea nu-i permite să obțină ceea ce dorește, schimbă … legea. Dacă nu ajung voturi, reduce pragul. Dacă procedura e un obstacol, găsește o scurtătură. Totul, bineînțeles, în numele reformelor și cu justificarea că deține mandatul alegătorilor.
Numai că mandatul oferit de electorat nu oferă și dreptul de a trata legislația ca pe un regulament intern de partid.
Pe 15 octombrie, Curtea Constituțională a declarat neconstituționale normele care au permis numirea lui Herman von Hebel în Comisia de evaluare externă a judecătorilor și procurorilor. Hotărârea sancționează o operațiune legislativă prin care majoritatea PAS a schimbat regulile după ce candidatura expertului olandez nu întrunise voturile necesare, conform legii.
Pe 5 martie, von Hebel nu a obținut pragul legal de 61 de voturi. În loc să negocieze cu opoziția sau să identifice un alt candidat, PAS a redus pragul la 51 de voturi. A doua zi, numirea a fost aprobată cu 53 de voturi.
Așadar, nu candidatul a fost schimbat pentru a corespunde condițiilor legale. Au fost schimbate condițiile pentru a putea fi numit candidatul. Ar fi de râs dacă n-ar fi de plâns.
Mai mult, amendamentul a fost introdus într-un proiect de lege care viza protejarea judecătorilor și procurorilor împotriva amenințărilor și agresiunilor. Curtea Constituțională a constatat că modificarea nu avea legătura necesară cu obiectul proiectului și că procedura legislativă a încălcat cerințele constituționale.
Majoritatea a reușit astfel să rezolve într-un timp record o problemă politică pe care singură și-o crease. Fostul președinte al Curții Constituționale, Alexandru Tănase, a calificat intervenția de atunci a majorității PAS drept o „golănie legislativă”, concepută pentru rezolvarea unei probleme privind persoana, nu sistemul. Formularea surprinde esența cazului: Parlamentul a fost folosit pentru a adapta o normă generală la un rezultat individual dorit de majoritate.
PAS nu a încălcat Constituția pentru că nu avea suficiente voturi să adopte legi. Dimpotrivă, dispunea de o majoritate confortabilă. A încălcat-o tocmai în exercitarea acestei puteri, din convingerea că un vot majoritar poate acoperi orice improvizație legislativă.
Este o confuzie periculoasă între capacitatea de a adopta legi și dreptul de a le adopta oricum. Iar cazul von Hebel este cu atât mai compromițător în raport cu PAS cu cât privește reforma justiției. Judecătorilor și procurorilor li se cere să accepte evaluări extraordinare, să respecte standarde stricte și să suporte consecințele încălcării regulilor. În schimb, cei care organizează evaluarea au decis că regulile privind desemnarea evaluatorilor pot fi modificate atunci când rezultatul votului nu le convine.
Cu asemenea metode, reforma ajunge să compromită exact principiile pe care pretinde că le apără. Fostul ambasador Igor Munteanu avertizează că episodul afectează credibilitatea reformei și oferă adversarilor acesteia argumente suplimentare. Este un cost politic pe care PAS pare să-l fi ignorat. O reformă contestată are nevoie de proceduri ireproșabile. În schimb, majoritatea parlamentară a oferit un exemplu despre cum poate fi folosită legislația pentru a evita un compromis în legislativ.
Hotărârea Curții nu înseamnă însă că Herman von Hebel își pierde automat mandatul sau că deciziile adoptate cu participarea sa devin nule. Alexandru Tănase a explicat că au fost declarate neconstituționale două norme legislative și că actul individual de numire nu a fost anulat. Efectele hotărârilor Curții sunt, de regulă, pentru viitor.
Această distincție juridică nu schimbă însă natura deciziei politice care a provocat întregul scandal.
Cine a conceput amendamentul? Cine a verificat constituționalitatea lui? Cine a decis că poate fi introdus într-un proiect legislativ fără legătură cu numirea evaluatorilor? Și de ce au fost ignorate avertismentele formulate înainte de adoptare?
Cu alte cuvinte, nu a fost o simplă eroare tehnică. Modificarea a urmărit un scop precis și a produs rezultatul dorit. Cei care au promovat-o știau foarte bine de ce aveau nevoie de reducerea pragului.
Mai există o contradicție pe care PAS nu o poate explica prin invocarea urgenței reformelor. Partidul a venit la putere cu promisiunea că va pune capăt practicilor prin care legislația era ajustată în funcție de interesele guvernării. Astăzi, folosește aceeași logică a oportunității politice, convins că obiectivele sale justifică metodele.
Iar faptul că aceste obiective sunt prezentate drept proeuropene nu oferă nici o derogare de la Constituție.
O majoritate parlamentară stabilă ar trebui să permită adoptarea unor legi mai bine pregătite, cu expertiză juridică și consultări reale. În cazul PAS, avantajul numeric a alimentat impresia că dezbaterea este facultativă, iar votul disciplinat poate înlocui argumentul juridic.
De aici până la transformarea Parlamentului într-o anexă a conducerii PAS distanța devine îngrijorător de mică.
Hotărârea din 15 octombrie ar trebui să aibă consecințe politice. Cei care au inițiat, avizat și susținut amendamentul datorează explicații publice. PAS a promis că va schimba felul în care se face politică în Republica Moldova. În cazul von Hebel, a schimbat legea fiindcă nu i-a convenit rezultatul votului. Curtea Constituțională a constatat că procedura a încălcat Constituția.
PAS a ajuns să considere că voturile pe care le deține în Parlament îi dau dreptul să facă orice. Curtea Constituțională tocmai i-a demonstrat contrariul. Dar ce folos?
