Emiterea licenței pentru compania aeriană POLARIS AVIATION GROUP ar fi fost anulată la indicația premierului demisionar Alexandru Munteanu. Declarația a fost făcută de fostul prim-ministru Vlad Filat, care susține că această decizie s-ar număra printre acțiunile ce au precedat renunțarea lui Munteanu la funcția de premier interimar.
Potrivit lui Vlad Filat, anularea emiterii licenței pentru compania avia POLARIS reprezintă una dintre deciziile care ar fi fost luate la indicația lui Alexandru Munteanu.
„A fost anulată emiterea licenței pentru compania avia Polaris, despre care mult s-a vorbit. Asta tot a fost la indicația personală a lui Munteanu. Săptămâna trecută trebuiau să primească licența”, a declarat Filat.
În același context, fostul premier a afirmat că tot la indicația lui Munteanu ar fi fost oprit concursul pentru funcția de director al Moldtelecom. De asemenea, Filat a făcut referire la ceremonia de comemorare a victimelor deportărilor staliniste, unde Alexandru Munteanu a fost omis din prezentarea oficialilor, deși se afla alături de conducerea statului.
„Public au demonstrat atitudinea lor față de el. El ieri nu se gândea să renunțe la interimat, dar, după cum se vede, deja nu se mai putea”, a declarat Filat.
Declarațiile au fost făcute în contextul în care Alexandru Munteanu a anunțat că renunță la funcția de premier interimar.
În ultimele săptămâni, POLARIS AVIATION GROUP s-a aflat în centrul unor controverse legate de piața aviației civile. Compania parcurge procedura de obținere a Certificatului de Operator Aerian (AOC), necesar pentru efectuarea zborurilor comerciale. Totodată, după decizia Consiliului pentru Examinarea Investițiilor de Importanță pentru Securitatea Statului (CEIISS), care a obligat fondatorii FlyOne să își înstrăineze participațiile în termen de 90 de zile, în spațiul public au apărut speculații privind o posibilă favorizare a unui nou operator aerian, inclusiv POLARIS AVIATION GROUP. Autoritățile nu au confirmat existența unei asemenea legături, iar fostul premier Dorin Recean a respins anterior acuzațiile privind presupuse conexiuni cu această companie.

