Avocatul Poporului, Ceslav Panico, va verifica ce măsuri au întreprins autoritățile din Chișinău pentru siguranța pietonilor de pe bulevardul Grigore Vieru, după două accidente rutiere produse în aceeași zonă, la distanță de câteva luni. În urma acestora, trei persoane au fost rănite, iar o femeie a murit la spital. Sesizarea vizează atât condițiile de traversare, cât și reacția autorităților după primul accident.
Cel mai recent caz a avut loc pe 10 noiembrie, când două persoane au fost lovite de un automobil pe o trecere pentru pietoni. O femeie de aproximativ 30 de ani a murit la spital, iar un tânăr de 21 de ani a fost transportat în stare gravă. Un alt accident, produs pe 7 iulie, pe același bulevard, s-a soldat cu rănirea a doi pietoni care traversau strada.
În cadrul verificărilor, Ceslav Panico va analiza dacă infrastructura pietonală oferă condiții suficiente de siguranță, inclusiv în ceea ce privește iluminatul, vizibilitatea, marcajele, indicatoarele și semaforizarea. De asemenea, va examina modul în care este organizat traficul și dacă sunt luate măsuri pentru gestionarea vitezei.
Un punct important al sesizării îl constituie reacția autorităților după accidentul din iulie: dacă au fost evaluate riscurile din zonă și dacă s-a intervenit pentru a preveni producerea unor noi accidente. Ombudsmanul va verifica și cum sunt împărțite responsabilitățile între instituțiile care gestionează infrastructura rutieră și siguranța circulației.
Ceslav Panico subliniază că sesizarea nu urmărește stabilirea vinovăției conducătorilor auto, ci verificarea obligațiilor autorităților de a identifica pericolele și de a proteja pietonii.
Nu este prima dată când Avocatul Poporului atrage atenția asupra siguranței rutiere. În 2024, instituția a prezentat un raport tematic în urma căruia a transmis autorităților peste 40 de recomandări pentru prevenirea accidentelor. Un al doilea raport, care va evalua inclusiv câte dintre aceste recomandări au fost aplicate, urmează să fie prezentat în decembrie 2026.


