Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) a autorizat, în luna octombrie, subvenții de aproximativ 369 de milioane de lei pentru agricultori și proiecte de dezvoltare rurală. Cea mai mare parte a fondurilor a fost destinată fermierilor care au contractat credite.
Potrivit instituției, peste 315 milioane de lei au fost aprobate pentru plăți complementare. Din această sumă, aproximativ 279 de milioane de lei au fost direcționate către sprijinirea agricultorilor care au accesat împrumuturi pentru investiții sau pentru finanțarea activității curente.
Alte 29 de milioane de lei au fost autorizate pentru defrișarea plantațiilor multianuale, iar peste 7 milioane de lei au fost destinate dezvoltării agriculturii ecologice.
În același timp, AIPA a aprobat peste 29 de milioane de lei pentru plăți în avans. Cea mai mare parte, 26,6 milioane de lei, va fi utilizată pentru modernizarea fermelor zootehnice, în timp ce 2,65 milioane de lei sunt destinate stimulării producției agricole în spații protejate.
Finanțări au fost aprobate și în cadrul Programului LEADER, destinat dezvoltării comunităților rurale. Peste 19 milioane de lei au fost autorizate pentru 331 de proiecte.
Dintre acestea, 154 de proiecte antreprenoriale vor beneficia de 9,67 milioane de lei, iar 147 de proiecte din sectorul public vor primi aproximativ 9 milioane de lei. Alte 30 de inițiative civice au fost finanțate cu 390 de mii de lei.
Totodată, aproape 3 milioane de lei au fost aprobate pentru subvenționarea asigurărilor agricole, în baza a 73 de cereri.
AIPA a mai autorizat 1,38 milioane de lei pentru ajustarea unor subvenții postinvestiționale și 540 de mii de lei pentru plăți efectuate pe etape.


