Autoritățile admit că datele personale ale cetățenilor ar fi putut fi accesate fără drept, dar încă nu pot spune dacă informațiile au fost compromise. Agenția de Guvernare Electronică (AGE) confirmă că, în urma atacurilor cibernetice asupra serviciilor guvernamentale, au fost depistate posibile accesări neautorizate. Între timp, cetățenii sunt îndemnați să se ferească de escroci.
Răspunsul AGE vine după ce mai mulți utilizatori au semnalat posibile accesări neautorizate ale datelor personale. Agenția spune că verificările sunt în desfășurare și că, deocamdată, nu poate confirma dacă informațiile au fost accesate sau utilizate ilegal.
AGE, Agenția pentru Securitate Cibernetică și Serviciul Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică încearcă să stabilească circumstanțele incidentelor și eventualul impact asupra datelor personale. Până atunci, instituția anunță că a restricționat temporar accesul la unele servicii electronice.
AGE le recomandă cetățenilor să fie vigilenți la apeluri, SMS-uri și e-mailuri suspecte și să nu divulge parole, coduri de autentificare sau date bancare. Escrocii ar putea invoca numele și IDNP-ul persoanelor contactate pentru a le câștiga încrederea.

Atacul cibernetic asupra serviciilor digitale guvernamentale a fost depistat în noaptea de 22 octombrie. Potrivit STISC, au fost înregistrate aproximativ 11 milioane de solicitări de accesare a datelor, iar serviciile vizate au fost deconectate preventiv.

