Șoferii din Bali stau la cozi de kilometri întregi pentru a cumpăra benzină, după ce problemele de aprovizionare au lăsat tot mai multe stații PECO fără combustibil. Așteptarea depășește două ore, iar unele agenții de turism au început să anuleze excursiile programate.
Problemele au început duminică, iar numărul benzinăriilor care mai au combustibil disponibil este în scădere. Autoritățile indoneziene susțin că situația ar urma să se normalizeze odată cu sosirea mai multor nave cisternă încărcate cu benzină, relatează publicația australiană 7News.
Lipsa combustibilului afectează și transportul local. Unii șoferi de taxi refuză să preia clienți, de teamă că ar putea rămâne fără benzină în timpul curselor. Între timp, anularea excursiilor provoacă nemulțumirea turiștilor care au achitat deja pachetele turistice.
Bali, insulă indoneziană cu aproximativ patru milioane de locuitori, atrage în această perioadă sute de mii de turiști. Reprezentanții sectorului de aprovizionare cu carburanți afirmă că este vorba despre o problemă temporară, provocată de disfuncționalități în rețeaua de distribuție.
O situație similară s-a înregistrat și în august, când mai multe zile la rând unele stații PECO au rămas fără benzină.

