O femeie de 70 de ani și fratele ei, de 62 de ani, au suferit arsuri în urma unei deflagrații produse în această dimineață într-o gospodărie din satul Tomai, UTA Găgăuzia. Potrivit informațiilor preliminare, deflagrația a fost provocată de o scurgere de gaz de la o butelie defectă.
Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 07:13. Deflagrația s-a produs în bucătăria de vară, unde era amplasată butelia cu gaz propan-butan.
În urma incidentului, au fost deteriorate tavanul, un geam și ușa de la intrarea în încăpere, care are o suprafață de 15 metri pătrați. Incendiu nu s-a produs.
Cele două victime au suferit arsuri de gradul I și II la membrele superioare și în regiunea feței. Acestea au fost preluate de medici și transportate la spitalul raional pentru îngrijiri medicale.
Circumstanțele exacte ale producerii deflagrației urmează să fie stabilite.
În context, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență recomandă cetățenilor să nu utilizeze și să nu încarce buteliile de gaz în interiorul locuințelor. Dacă sunt folosite, acestea trebuie amplasate în exterior, în cutii metalice, la cel puțin cinci metri de intrarea în locuință. Buteliile de rezervă trebuie păstrate, de asemenea, în aer liber.

