Vara refuză să cedeze teren, chiar dacă septembrie a intrat deja în calendar. Meteorologii au emis cod galben de caniculă pentru sâmbătă, când în cea mai mare parte a Republicii Moldova temperaturile vor urca până la +35°C.
Avertizarea meteorologică va cuprinde cea mai mare parte a țării, în timp ce mai multe raioane din nord vor scăpa de temperaturile caniculare.
Potrivit Autorității de Meteorologie și Monitoring de Mediu, în teritoriile vizate de codul galben maximele vor oscila între +33 și +35°C.
Avertizarea nu se aplică raioanelor Briceni, Ocnița, Edineț, Râșcani, Soroca, Glodeni și Drochia.
În condițiile temperaturilor ridicate, populația este îndemnată să evite expunerea îndelungată la soare, în special în orele de vârf, și să reducă efortul fizic intens în aer liber.
Specialiștii recomandă, de asemenea, consumul suficient de lichide și purtarea hainelor lejere, de culori deschise.

