Republica Moldova va marca împlinirea a 35 de ani de la proclamarea Independenței printr-o paradă militară în Piața Marii Adunări Naționale. Președinta Maia Sandu a semnat decretul privind organizarea evenimentului, programat pentru 27 august.
Potrivit decretului prezidențial, la paradă vor participa efective și tehnică militară din cadrul Armatei Naționale, precum și subdiviziuni ale Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Justiției, Serviciului de Informații și Securitate și Serviciului de Protecție și Pază de Stat.
Documentul prevede că Ministerul Apărării va asigura constituirea formațiunilor de paradă și conducerea ceremonialului, iar Guvernul va fi responsabil de organizarea și desfășurarea evenimentului. Manifestarea face parte din Programul național „Independența care ne unește. Moldova-35”.
Paradele militare organizate cu ocazia Zilei Independenței nu au loc în fiecare an, fiind rezervate, de regulă, aniversărilor jubiliare. În ultimii ani, astfel de ceremonii au fost organizate în 2011, la 20 de ani de la proclamarea Independenței, în 2016, la 25 de ani, și în 2021, la 30 de ani.

