Cetățenii străini care vin în Republica Moldova pentru muncă sezonieră vor putea desfășura activități agricole timp de până la nouă luni, într-un interval de 12 luni calendaristice. Inspectoratul General pentru Migrație a prezentat procedura simplificată de documentare, în contextul intensificării lucrărilor agricole sezoniere.
Potrivit instituției, munca sezonieră se desfășoară în baza unui contract individual de muncă încheiat cu angajatorul și a confirmării dreptului de aflare temporară pe teritoriul Republicii Moldova, emisă de IGM. Pentru lucrătorii sezonieri, obținerea acestui drept presupune un set minim de acte justificative.
Inspectoratul General pentru Migrație amintește că angajatorii au obligația să notifice instituția despre angajarea cetățenilor străini în cel mult cinci zile lucrătoare de la începerea activității. Totodată, aceștia trebuie să respecte prevederile legale privind salarizarea, condițiile de muncă și, după caz, să asigure cazarea lucrătorilor.
Autoritățile recomandă angajatorilor să verifice eligibilitatea persoanelor pe care intenționează să le angajeze, valabilitatea documentelor de călătorie și să depună declarația privind solicitarea dreptului de aflare temporară la subdiviziunile teritoriale ale IGM.
Inspectoratul avertizează că angajarea ilegală a cetățenilor străini poate atrage sancțiuni administrative și restricții privind angajările ulterioare.

