Anunțul privind anularea concertului de pe 31 august, de Ziua Limbii Române, transformat într-un exemplu de „austeritate”, spune mai multe despre prioritățile și comunicarea Executivului decât despre economiile pe care pretinde că le face.
Tabloul oficial a fost trasat de purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dumitru Ciorici. Povestea servită publicului arată cam așa: noul ministru al Culturii, Dan Suruceanu, planificase inițial un spectacol festiv de Ziua Limbii Române, însă premierul Vasile Tofan a intervenit ferm, cerând renunțarea la eveniment pentru a economisi banul public. Oamenilor li s-a amintit rapid că tradiția nu dispare de tot, din moment ce statul le pune la dispoziție cetățenilor acțiunea numită „Marea Dictare Națională”.
Dacă trecem însă dincolo de discursul oficial și analizăm la rece această decizie, descoperim o serie de calcule greșite și vicii de logică administrativă.
Prima problemă ține de modul artificial în care a fost creat întregul scenariu. În administrația publică, o politică de austeritate autentică se vede din faza de proiectare a bugetului: evaluezi resursele, stabilești ce îți permiți și nu aloci fonduri pentru proiecte pe care nu le poți acoperi. Să introduci un concert în agendă doar pentru a-l anula ulterior cu surle și trâmbițe trădează mai degrabă o regie de PR. Întregul episod pare conceput special pentru a-i construi noului prim-ministru o imagine de gestionar auster, intransigent cu risipa, chiar de la primele sale ieșiri publice.
A doua problemă, mult mai gravă, este abandonarea deliberată a unui spațiu simbolic esențial. Ziua de 31 august 1989 nu este o simplă bifă în calendarul sărbătorilor oficiale. Ea marchează o victorie istorică obținută cu riscuri uriașe într-o perioadă în care revenirea la grafia latină însemna curaj civic și luptă deschisă cu regimul sovietic.
Prin retragerea Executivului din organizarea festivităților populare, Guvernul creează un vid pe care opoziția îl va specula imediat. Decizia de a lăsa Piața Marii Adunări Națională fără o manifestare culturală de amploare susținută de stat îi oferă practic pe tavă primarului Capitalei, Ion Ceban, monopolul absolut asupra festivităților.
Toate, luate împreună, ne vorbesc despre faptul că un simbol național nu trebuia folosit cu nonșalanță într-un exercițiu de imagine despre austeritate. E bizar și e contraproductiv.
