Proiectul Legii privind mass-media, înregistrat în Parlament în aprilie 2026, este prezentat ca o modernizare a cadrului juridic și ca o aliniere la standardele europene. Textul este tehnic corect, dar produce efecte care depășesc intenția declarată. În linii mari e vorba de extinderea controlului administrativ asupra presei prin instrumente indirecte.
Nu lipsesc principiile. Ele există și sunt, în mare parte, conforme cu standardele europene. Diferența apare în modul când sunt transformate în proceduri, instituții și mecanisme de decizie.
Registrul „voluntar” cu efect obligatoriu
Legea spune despre crearea unui Registru al furnizorilor de servicii mass-media, gestionat de Ministerul Culturii. Înscrierea este definită ca voluntară.
În același timp, accesul la finanțare publică și la mecanismele de sprijin este condiționat de această înscriere. În practică, registrul devine o condiție de funcționare pentru o mare parte a presei.
Mai departe, ministerul primește competența de a radia furnizori din registru pe baza aprecierii că aceștia au transmis informații false sau înșelătoare, dacă nu sunt corectate într-un termen scurt.
Dar nu este prevăzut un mecanism clar de verificare independentă și nici o procedură efectivă de contestare înainte de decizia ministerului.
Se ajunge la concentrarea unei decizii cu impact economic direct într-o singură instituție a executivului.
Transparență sub control instituțional direct
Proiectul impune publicarea datelor despre proprietari, finanțare și beneficiarii reali ai instituțiilor media. Obiectivul este justificat și necesar.
Aplicarea diferă însă în funcție de tipul de furnizor.
Pentru audiovizual, controlul este exercitat de o autoritate considerată independentă. Pentru presa scrisă, online și agențiile de presă, atribuția revine Ministerului Culturii.
Se creează două regimuri administrative diferite pentru același tip de obligație. În plus, se introduce o relație directă între executiv și presa non-audiovizuală în ceea ce privește verificarea conformității.
„Conținut vădit ilegal”: noțiune fără limite exacte
Legea obligă platformele media online să elimine imediat conținutul ilegal, iar pe cel „vădit ilegal” în termen de 24 de ore.
Termenul „vădit ilegal” nu este definit în text.
Lipsa criteriilor mută aplicarea în zona interpretării individuale.
Pentru redacții, consecința este previzibilă: decizii de eliminare luate preventiv, pentru a evita sancțiuni. Se conturează un mecanism de conformare prin precauție, nu prin claritate normativă.
Guvernul semnalează acest risc în aviz, fără a propune o corecție legislativă echivalentă.
Cine decide ce este dezinformarea?
Definiția dezinformării este preluată din cadrul juridic european și formulată corect.
Aceeași noțiune există deja în legislația audiovizuală, ceea ce generează suprapuneri normative.
Rămâne nerezolvată aplicarea: legea nu stabilește cine constată existența dezinformării și prin ce procedură. Lipsesc standardele de probă, criteriile de evaluare și mecanismele de contestare.
În lipsa acestora, definiția are valoare descriptivă și nicidecum operațională.
Protecția surselor și problema corelării legislative
Textul interzice măsurile de urmărire penală sau supraveghere a jurnaliștilor în scopul identificării surselor. Sunt incluse și restricții privind utilizarea programelor de tip spion.
Formularea este compatibilă cu standardele europene.
Totuși, aceste garanții nu sunt corelate complet cu Codul de procedură penală. Fără modificări în legislația procesual-penală, aplicarea lor rămâne incertă.
Protecția este enunțată, dar nu este integrată sistemic.
Concentrările media: suprapunere de competențe
Proiectul atribuie Consiliului Concurenței competența de a analiza concentrările media inclusiv din perspectiva pluralismului.
În același timp, nu clarifică raportul dintre această procedură și regimul general al concurenței.
Două mecanisme paralele pot fi aplicate aceleiași tranzacții, fără reguli clare privind prioritatea sau coordonarea deciziilor.
Rezultatul este o zonă de incertitudine procedurală, cu potențial de interpretare administrativă.
Ce lipsește din proiect
Legea nu conține garanții privind independența financiară a mecanismului de sprijin pentru mass-media.
Nu reglementează impactul algoritmilor platformelor digitale asupra distribuției conținutului jurnalistic.
Nu diferențiază obligațiile administrative în funcție de dimensiunea și capacitatea instituțiilor media.
În forma actuală, aceleași cerințe se aplică uniform, indiferent de resursele organizaționale.
În loc de concluzie
Proiectul Legii privind mass-media nu introduce restricții explicite asupra libertății presei, dar modifică substanțial modul în care aceasta funcționează.
Instrumentele centrale sunt administrative: registrul, finanțarea, definițiile juridice și procedurile de conformare. Ele sunt formulate general și lasă spațiu semnificativ de interpretare instituțională.
Efectul cumulat nu este unul de interdicție, ci de dependență și incertitudine operațională.
În forma actuală, legea nu limitează direct presa. Îi reorganizează condițiile de funcționare într-un cadru în care decizia administrativă devine factor determinant.
