Motorina s-a apropiat de prețul de 32 de lei pe litru. Stațiile de alimentare funcționează cu stocuri pentru cel mult șapte zile. Guvernul emite ordonanțe de urgență prin care obligă operatorii să vândă carburantul premium la prețul celui standard, pentru că cel standard a dispărut din benzinării. România, principalul furnizor al Moldovei, declară stare de criză pe propria piață petrolieră și restricționează exporturile.
Privit superficial, tabloul pare un șoc extern brutal, imprevizibil, căzut asupra unei țări mici fără nicio vină. Această versiune pare credibilă. Dar este, parțial, falsă. De ce? Vă vom explica într-un nou material din seria EXPLICATIV NewsAlert.md.
Documentele pe care Guvernul Republicii Moldova le-a redactat chiar în mijlocul crizei demonstrează că niciuna dintre vulnerabilitățile expuse în aceste zile nu este necunoscută sau imprevizibilă. Toate erau inventariate, cuantificate și recunoscute oficial cu ani înainte. Republica Moldova și-a asumat prin tratate internaționale obligația de a le remedia, a primit termene clare, a ignorat avertismente formale ale Uniunii Europene și a ales, în mod repetat și deliberat, să nu acționeze. Prețul acestei alegeri nu îl plătesc cei care au luat-o. Îl plătesc cetățenii , la pompă, în fiecare zi.
Cum a ajuns Moldova în această situație
Pe 28 februarie 2026, forțele americane și israeliene au lansat operațiuni militare împotriva Iranului. Blocarea efectivă a Strâmtorii Hormuz a declanșat un șoc energetic global fără precedent. Prețul petrolului Brent a urcat de la 72,48 dolari pe 28 februarie la 112,57 dolari pe 27 martie, o creștere de peste 55% într-o singură lună. Agenția Internațională pentru Energie a evaluat că este cea mai mare perturbare a ofertei din întreaga istorie a pieței globale de petrol.
Șocuri energetice globale au mai existat. State cu rezerve strategice constituite conform standardelor europene (90 de zile de importuri) au absorbit șocul cu instrumente proprii. Republica Moldova nu avea absolut niciunul. La finele lui martie, în Republica Moldova, prețul motorinei depășise 31 de lei, o apreciere de aproape 50% într-o lună. Stocurile de motorină ajunseseră la șapte zile. Diferența față de restul Europei nu era conjuncturală. Era rezultatul unei alegeri politice impardonabile și iresponsabile.
Obligația asumată, termenul ignorat
Republica Moldova nu a descoperit în 2026 că are o problemă cu rezervele de carburanți.
Prin Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană, ratificat în 2014, și prin calitatea de parte contractantă a Comunității Energetice, Moldova și-a asumat explicit obligația de a transpune Directiva europeană 2009/119/CE, actul normativ care impune tuturor statelor membre și asociate constituirea unor rezerve strategice de carburanți echivalente cu minimum 90 de zile de importuri nete. Nu era o recomandare. Era o obligație asumată, cu termen precis: 1 ianuarie 2023.
Termenul a expirat demult. Fără niciun progres înregistrat, fără nicio infrastructură construită, fără nicio legislație adoptată. Chișinăul a ales să nu facă nimic, dar absolut nimic.
Reacția Bruxellesului nu s-a lăsat așteptată. În noiembrie 2023, Secretariatul Comunității Energetice a transmis Guvernului moldovean o scrisoare formală de avertizare, un instrument rar, rezervat cazurilor de neîndeplinire flagrantă a obligațiilor asumate. Scrisoarea semnala că, în absența oricărui progres, va fi inițiată procedura de constatare a încălcării dreptului comunitar, cu posibile sancțiuni financiare. Guvernul de la Chișinău nu a mișcat un deget. Procedura a fost deschisă în iulie 2024.
Abia după deschiderea negocierilor de aderare la UE, în decembrie 2023, a schimbat calculul politic, dar, evident, nu prin convingere, ci prin constrângere: transpunerea directivei devenise criteriu de referință explicit pentru deschiderea și închiderea negocierilor la Capitolul 15 Energie. Abia atunci a fost elaborat proiectul de lege care se discută acum, în primăvara lui 2026, în mijlocul unei crize acute.
Anatomia unui eșec documentat
Proiectul de lege elaborat de Ministerul Energiei conține o Notă de Fundamentare care este, în esență, o confesiune instituțională. Redactat sub presiunea evenimentelor, documentul descrie cu o franchețe neobișnuită tocmai vulnerabilitățile pe care statul moldovean a ales să le ignore ani de zile.
„Republica Moldova nu are nici producție autohtonă de țiței, nici fabrici de procesare a țițeiului și nici cantități semnificative de stocuri de produse petroliere, astfel că peste 99% din cererea de produse petroliere este asigurată de importuri dintr-o singură sursă,” consemnează documentul.
Acea sursă este România: 96,8% din importurile de benzină și 68% din importurile de motorină în 2023. Acum, când România a declarat ea însăși stare de criză și a impus restricții la export, Moldova nu are nicio alternativă.
Aceeași notă precizează că legislația în vigoare „nu prevede nicio obligație de creare, menținere și gestionare a stocurilor de urgență de produse petroliere.” Carburanții sunt aduși cu cisternele direct la pompe, depozitele intermediare sunt neutilizate, infrastructura de stocare este „sub un mare semn de întrebare.” Stocurile comerciale reale ale operatorilor scăzuseră de la 47.400 de tone în 2018 la 42.500 de tone în 2023, în timp ce dependența de importuri creștea.
Statul ca spectator pe propria piață de carburanți
Inacțiunea în fața obligațiilor europene a avut și o dimensiune de securitate națională pe care Nota de Fundamentare o expune fără menajamente.
Piața moldovenească de carburanți este dominată de trei operatori cu centrul decizional în afara țării: Lukoil-Moldova (companie rusă aflată acum în proces de vânzare forțată a activelor internaționale sub presiunea sancțiunilor americane din octombrie 2025), Petrom-Moldova, parte a grupului austriac OMV, și Rompetrol-Moldova, controlat de concernul kazah KazMunayGaz. Dacă obligația de stocare ar fi rămas exclusiv în sarcina acestor operatori, avertizează documentul, „punerea în circulație a stocurilor ar fi controlată în întregime de companiile petroliere gestionate strategic din țări străine. Instrumentul guvernamental de soluționare a crizei ar fi fost transferat unor actori privați cu interese externe.”
Standardele europene pe care Moldova le-a ignorat ani de zile erau, concepute tocmai pentru a preveni această situație: ele impun statelor să dețină rezerve proprii, publice sau controlate public, tocmai pentru a nu fi ostatice ale unor operatori privați în momente de criză.
Prețul amânării, calculat până la ultimul leu
Proiectul de lege propune acum crearea unei Entități Centrale de Stocare, o instituție publică autonomă, non-profit, subordonată Ministerului Energiei, care, în parteneriat cu importatorii privați, va acumula treptat rezervele pe care Moldova ar fi trebuit să le aibă din 2023. Modelul ales este unul hibrid, cu responsabilitatea împărțită 50-50 între entitatea de stat și operatorii din industrie. Termenul: 1 iulie 2030, cu șapte ani și jumătate întârziere față de momentul în care obligația fusese asumată prima dată.
Costul recuperării acestui deficit strategic va fi suportat, potrivit proiectului, de …. consumatori: un aport obligatoriu de 0,48 lei per litru de benzină, motorină sau kilogram de GPL, inclus în prețul de vânzare cu amănuntul. Din această sumă, 0,34 lei per litru vor fi direcționați către Entitatea Centrală de Stocare pentru achiziționarea de rezerve fizice, iar 0,14 lei per litru vor acoperi costurile operaționale ale importatorilor obligați să mențină stocuri proprii.
La un consum anual de 1,1 miliarde de litri, suma totală colectată anual de la toți consumatorii se ridică la aproximativ 27,5 milioane de euro, bani care nu tranzitează bugetul de stat, ci se colectează și se cheltuiesc direct în lanțul comercial al carburanților.
Sunt bani care ar fi putut fi colectați treptat, cu un impact marginal asupra prețului la pompă, începând din 2023.
Prețul suveranității energetice amânate
Criza carburanților din primăvara anului 2026 este, în esență, consecința unui act de sfidare instituțională prelungit: Republica Moldova a ignorat timp de trei ani o obligație europeană clară, a primit avertismente formale, a riscat sancțiuni și a ales să nu acționeze. Când criza externă a venit, nu exista niciun instrument propriu de amortizare a șocului, nicio rezervă.
Documentele pe care Guvernul însuși le-a redactat nu lasă loc de interpretare. Vulnerabilitatea era cunoscută. Termenele erau știute. Avertismentele fuseseră primite. Concluzia clară a acestui material din seria EXPLICATIV NewsAlert.md este că ceea ce a lipsit nu a fost informația, ci voința politică de a acționa înainte ca prețul inacțiunii să fie plătit de consumatori, la pompă, în mijlocul unei crize reale.
Surse: Nota de Fundamentare la Proiectul de Lege privind securitatea aprovizionării cu produse petroliere, Ministerul Energiei, 2026; datele ANRE privind prețurile și stocurile de carburanți; rapoartele Agenției Internaționale pentru Energie; Wikipedia — Economic impact of the 2026 Iran war; Al Jazeera; CNBC; Bloomberg; Europa Liberă Moldova.
