Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, va participa pe 4 mai la Summitul Comunității Politice Europene, găzduit la Erevan, unde va avea întrevederi axate pe avansarea aderării la Uniunea Europeană și pe consolidarea cooperării în domeniul securității.
Potrivit Președinției, evenimentul este organizat de prim-ministrul Armeniei, Nikol Pașinian, și reunește lideri din peste 40 de state europene.
În marja summitului, șefa statului va avea întrevederi bilaterale și multilaterale, care vor viza, în principal, parcursul european al Republicii Moldova și întărirea parteneriatelor de securitate.
De asemenea, Maia Sandu va co-prezida, alături de președintele Franței, Emmanuel Macron, o sesiune dedicată rezilienței democratice în fața amenințărilor hibride, temă aflată pe agenda europeană în contextul actual de securitate.
Totodată, președinta va participa la reuniunea Coaliției Europene Împotriva Drogurilor, inițiativă lansată anul trecut de Emmanuel Macron și de președinta Consiliului de Miniștri al Italiei, Giorgia Meloni.
Summitul Comunității Politice Europene este un forum de dialog între statele continentului, axat pe cooperare politică, securitate și consolidarea unității europene.

