Vitali Neagu, pretinsul vicepremier al regiunii transnistrene, a depus documentele pentru a candida la funcția de lider al regiunii, la alegerile programate pentru 13 decembrie. Acesta este al doilea pretendent care își anunță participarea la scrutin, după Vadim Kravciuk, deputat în așa-numitul soviet suprem de la Tiraspol.
Neagu a anunțat că a prezentat documentele Comisiei Electorale Centrale din regiune și că urmează să înceapă colectarea semnăturilor necesare pentru înregistrarea candidaturii, transmite IPN.
Candidatura sa a fost propusă joi de organizația „Forumul Popular al Transnistriei”, condusă de actualul lider de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski. Organizația și-a declarat sprijinul pentru Neagu și disponibilitatea de a participa la elaborarea programului său electoral.
Totodată, organizația a anunțat un protest pentru 23 octombrie, în piața centrală din Tiraspol, împotriva presupuselor „presiuni economice exercitate de Chișinău”.
Krasnoselski a declarat anterior că nu intenționează să rămână în funcție după două mandate. Neagu fusese menționat printre posibilii săi succesori. În septembrie, un canal de Telegram a anunțat candidatura acestuia, însă administrația locală a dezmințit informația, precizând că acel canal fusese creat fără știrea lui Neagu.
Primul care a depus actele pentru participarea la așa-zisele alegeri a fost Vadim Kravciuk. În februarie 2026, președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, i-a retras cetățenia moldovenească. Aceeași măsură a fost aplicată altor opt persoane care dețin sau au deținut funcții în structurile nerecunoscute ale regiunii transnistrene.
Pentru înregistrarea candidaturii, pretendenții trebuie să colecteze semnăturile a 2–3% din numărul total al alegătorilor, echivalentul a 7.800–11.700 de semnături. Documentele și listele de semnături trebuie depuse până la 12 noiembrie, iar înregistrarea candidaților urmează să fie încheiată până pe 21 noiembrie.
Așa-zisele alegeri pentru funcția de lider al regiunii transnistrene sunt programate pentru 13 decembrie. Votarea anticipată va începe pe 7 decembrie, iar rezultatele urmează să fie stabilite de pretinsa comisie electorală locală cel târziu până pe 17 decembrie.

