Numărul persoanelor afectate de toxiinfecția alimentară izbucnită după un eveniment privat organizat într-un local din Florești a ajuns la 63, aproape dublu față de bilanțul raportat inițial. Printre cei afectați sunt 19 copii, iar 14 persoane sunt internate. În cazul a opt dintre pacienți a fost confirmată infecția cu bacteria Salmonella Enteritidis, informează Agenția Națională pentru Sănătate Publică.
Noile cazuri au fost identificate în cadrul anchetei epidemiologice, inclusiv în urma intervievării persoanelor care au participat la evenimentul privat. Potrivit ANSP, toate cele 63 de cazuri sunt asociate aceluiași eveniment, organizat în urmă cu aproximativ două săptămâni.
Persoanele care au necesitat spitalizare sunt internate în instituții medicale din Florești, Bălți și Chișinău, în timp ce o parte dintre cei afectați primesc îngrijiri la domiciliu, sub supravegherea medicului de familie.
Inițial, autoritățile au raportat 32 de cazuri. Ulterior, bilanțul a crescut la 36, iar numărul persoanelor la care a fost confirmată bacteria Salmonella Enteritidis a crescut de la șase la opt.
Ancheta epidemiologică este în desfășurare, iar autoritățile continuă să investigheze circumstanțele în care s-au produs îmbolnăvirile.

