Noul pașaport moldovenesc va ajunge în circulație din 15 octombrie, cu mai multe elemente de securitate și un design schimbat, dar și cu un tarif mai mare pentru cetățeni. Documentul va avea peste 100 de elemente de securitate, date biometrice și va putea fi folosit la sistemele automatizate „e-Gate” de la frontieră.
Noul model a fost prezentat de directorul Agenției Servicii Publice, Mircea Eșanu. Paginile interioare vor include imagini cu elemente ale faunei naționale – zimbrul, lupul, cerbul, vulpea, bufnița, lebăda și fazanul. Acestea vor fi integrate în elementele de securitate ale documentului.
Potrivit autorităților, noul pașaport a fost elaborat în conformitate cu cerințele Organizației Internaționale a Aviației Civile și cu standardele Uniunii Europene privind securitatea documentelor de călătorie. Elementele suplimentare de securitate sunt destinate prevenirii falsificării și contrafacerii documentului.
Pașapoartele aflate deja în circulație nu vor trebui schimbate odată cu introducerea noului model. Acestea vor putea fi utilizate până la expirare, iar noul tip de document va fi eliberat la reînnoire.
Odată cu noul model, crește și tariful pentru eliberarea pașaportului în termen de 20 de zile lucrătoare. Acesta va ajunge la 790 de lei, față de 650 de lei în prezent. Directorul ASP, Mircea Eșanu, a explicat majorarea prin creșterea costului de achiziție a blanchetelor, ca urmare a introducerii noilor elemente de securitate.
Noul pașaport a fost prezentat în cadrul unui eveniment dedicat bilanțului celor cinci ani de mandat ai directorului ASP. Potrivit lui Eșanu, în această perioadă, ponderea serviciilor oferite online de instituție a crescut de la 5% la 84%.

