Alegătorii din Găgăuzia care și-au schimbat domiciliul sau reședința temporară cu mai puțin de trei luni înaintea alegerilor din 15 noiembrie vor putea vota la secția corespunzătoare noii adrese. Condiția este ca mutarea să fi avut loc în aceeași circumscripție electorală uninominală. Decizia a fost aprobată de Comisia Electorală Centrală.
Noua regulă se aplică atât scrutinului pentru alegerea deputaților în Adunarea Populară, cât și alegerilor pentru funcția de bașcan al autonomiei.
Totodată, CEC a stabilit procedura de introducere a rezultatelor votării în sistemul informațional „Alegeri”. Datele din procesele-verbale vor fi înregistrate de președintele biroului electoral al secției de votare, după verificarea corectitudinii acestora și semnarea documentelor de către toți membrii biroului.
O altă prevedere vizează buletinele de vot completate greșit. Acestea vor fi anulate prin perforare, în prezența alegătorului, de către biroul electoral, cu aplicarea mențiunii „Completat greșit de alegător”.
Măsurile fac parte din procedurile stabilite pentru organizarea scrutinelor din 15 noiembrie.


