Funcțiile de director și director adjunct în mai multe instituții de învățământ din Republica Moldova vor putea fi ocupate și fără diplomă de master. Ministerul Educației și Cercetării a modificat regulile de organizare a concursurilor, pentru a atrage mai mulți candidați, în special în școlile mici și în localitățile rurale.
Noile prevederi, intrate deja în vigoare, permit persoanelor cu studii superioare de licență sau echivalente să candideze pentru conducerea școlilor primare cu cel mult 400 de elevi și a grădinițelor.
Aceleași condiții se aplică și complexelor școală primară-grădiniță și gimnaziu-grădiniță, precum și instituțiilor de învățământ special și extrașcolar.
În schimb, diploma de master rămâne o cerință pentru directorii școlilor primare cu peste 400 de elevi, ai liceelor și ai complexelor liceu-grădiniță. În cazul gimnaziilor, condițiile de eligibilitate diferă în funcție de categoria instituției.
Pentru funcțiile de director adjunct, studiile de licență sunt suficiente în majoritatea instituțiilor. Excepție fac liceele și complexele liceu-grădiniță, unde candidații trebuie să dețină fie o diplomă de master, fie studii de licență și cel puțin cinci ani de experiență managerială în domeniul educației.
Ministerul Educației explică schimbările prin dificultățile întâmpinate în ocuparea posturilor de conducere. Până acum, obligativitatea studiilor de master limita numărul persoanelor eligibile, ceea ce ducea la concursuri repetate sau prelungite și la menținerea unor directori interimari pentru perioade îndelungate.
Modificările vizează și organizarea concursurilor. Comisiile de evaluare vor fi formate din cinci membri, în loc de șapte sau opt, cum era prevăzut anterior.
Totodată, părinții vor avea posibilitatea să asiste la concursuri în calitate de observatori, iar membrii comisiilor vor fi obligați să participe la instruiri.
Potrivit MEC, măsurile urmăresc simplificarea procedurilor de selecție și facilitarea ocupării funcțiilor de conducere în instituțiile de învățământ.


