Uniunea Europeană va continua să pregătească militarii ucraineni încă doi ani și va aloca aproape 300 de milioane de euro pentru această misiune. Consiliul UE a decis prelungirea mandatului EUMAM Ucraina până la 15 noiembrie 2028 și extinderea activităților, inclusiv printr-o prezență directă a misiunii pe teritoriul Ucrainei.
Decizia a fost adoptată în urma unei evaluări strategice a misiunii de asistență militară EUMAM Ucraina, lansată în octombrie 2022, la solicitarea Kievului.
Pe lângă prelungirea mandatului, Consiliul UE a aprobat deschiderea unei prezențe a misiunii în Ucraina. Aceasta va permite o coordonare mai directă cu autoritățile militare ucrainene, Forțele Armate ale Ucrainei și partenerii internaționali, astfel încât instruirea să fie adaptată în continuare necesităților de apărare ale țării.
Mandatul actualizat pune un accent mai mare pe valorificarea experienței acumulate de militarii ucraineni pe câmpul de luptă și pe adaptarea programelor de pregătire la lecțiile desprinse din confruntările militare.
EUMAM Ucraina va continua să colaboreze cu parteneri precum Statele Unite, Regatul Unit, Canada și Norvegia, dar și cu NATO și statele participante la inițiativa „Coaliția celor dispuși”.
De la lansarea misiunii, în octombrie 2022, peste 100.000 de militari ucraineni au beneficiat de instruire oferită prin intermediul acesteia.
Pregătirea include programe individuale, colective și specializate, desfășurate pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene. Misiunea coordonează și sincronizează, totodată, activitățile de instruire organizate de țările participante.
EUMAM Ucraina este finanțată prin Instrumentul european pentru pace și are drept obiectiv consolidarea capacităților militare ale Ucrainei, astfel încât armata să își poată reface efectivele și să desfășoare operațiuni de apărare în mod eficient.


