Un nou conflict de poziții la nivelul Uniunii Europene, de această dată în jurul finanțării Ucrainei. Cancelarul german Friedrich Merz vrea ca negocierile privind viitorul buget comunitar să fie legate de acordarea unui nou împrumut pentru Kiev, însă propunerea a provocat reacții dure din partea Slovaciei și Ungariei, relatează POLITICO.
În cadrul unei conferințe de presă la Berlin, alături de premierul ungar Péter Magyar, cancelarul german a susținut că sprijinul financiar pentru Ucraina trebuie să devină o responsabilitate comună a Uniunii Europene, nu o povară împărțită între anumite state membre.
Merz a argumentat că finanțarea Kievului în următorii ani trebuie discutată în cadrul negocierilor pentru bugetul multianual al UE. Acesta și-a prezentat poziția și într-o scrisoare adresată președintelui Consiliului European, António Costa.
Inițiativa a fost criticată de premierul slovac Robert Fico, care a calificat condiționarea negocierilor bugetare drept o formă de presiune politică.
„Ceea ce face cancelarul german este un șantaj clasic, pe care îl resping”, a declarat Fico la Bratislava, în timpul unei întâlniri cu premierul ceh Andrej Babiš.
Disputa apare în contextul în care Uniunea Europeană și partenerii săi analizează acordarea unui nou împrumut de 70 de miliarde de euro pentru Ucraina. Din această sumă, aproximativ 45 de miliarde de euro ar urma să provină din partea UE, iar restul de 25 de miliarde de euro ar putea fi asigurat de aliați precum Regatul Unit, Canada și Japonia.
Cancelarul german încearcă să evite repetarea situației de anul trecut, când un împrumut de 90 de miliarde de euro pentru Ucraina a fost convenit printr-un mecanism de garanții financiare, iar Cehia, Ungaria și Slovacia au obținut derogări.
Merz consideră că o asemenea formulă nu ar trebui repetată și insistă asupra integrării sprijinului pentru Ucraina în bugetul comunitar.
Rezerve față de propunerea germană a exprimat și premierul Ungariei, Péter Magyar, chiar în timpul vizitei sale la Berlin.
Acesta a declarat că bugetul european, negociat pentru o perioadă de șapte ani, nu ar trebui condiționat de alte angajamente politice sau financiare.
Vizita delegației ungare, din care au făcut parte mai mulți miniștri, a avut drept obiectiv consolidarea relațiilor bilaterale cu Germania, după perioada de tensiuni din timpul guvernării fostului premier Viktor Orbán.


