Transportul feroviar din Spania a fost grav perturbat marți, după ce mecanicii de tren au declanșat o grevă, cerând măsuri urgente de siguranță și investiții în infrastructură. Protestul vine pe fondul a două accidente feroviare produse în acest an, soldate cu 115 morți, relatează Reuters.
Potrivit operatorului feroviar de stat Renfe, anularea mai multor curse pe distanțe medii și lungi a afectat peste 4.000 de pasageri. Cele mai mari perturbări au fost înregistrate în Madrid, unde 90% dintre cursele trenurilor suburbane au fost suspendate, și în Barcelona, unde jumătate dintre acestea nu au circulat.
Sindicatul mecanicilor de tren Semaf acuză autoritățile că au întrerupt negocierile privind îmbunătățirea siguranței feroviare. Discuțiile au început după accidentul din ianuarie, în care și-au pierdut viața 46 de persoane, însă au fost suspendate în luna aprilie.
La sfârșitul lunii octombrie, o nouă tragedie a zguduit Spania. O coliziune produsă pe linia de mare viteză Madrid–Sevilla s-a soldat cu 69 de morți. Potrivit informațiilor preliminare, accidentul s-ar fi produs după ce un controlor a autorizat plecarea unui tren, în urma unei defecțiuni de semnalizare, deși pe aceeași linie se afla deja o altă garnitură staționată.
Cele două accidente au provocat și schimbări la conducerea Ministerului Transporturilor. După demisia lui Oscar Puente, premierul Pedro Sánchez l-a desemnat pe vicepremierul Carlos Cuerpo să preia temporar atribuțiile ministrului.
În aceeași zi în care mecanicii au ieșit în grevă, Guvernul spaniol a aprobat un pachet de măsuri pentru consolidarea siguranței pe calea ferată.
Noile prevederi urmăresc îmbunătățirea procedurilor prin care angajații pot raporta pericolele și acordarea unei autonomii sporite personalului feroviar pentru a opri circulația trenurilor atunci când sunt identificate riscuri.
Mecanicii insistă însă asupra unor investiții suplimentare în întreținerea infrastructurii, pentru a preveni repetarea tragediilor.


