Tatiana Aramă Oboroc, șefa de cabinet a primarului Ion Ceban, anunță că a fost demisă din funcție în timp ce se află în concediu medical. Într-o postare publică, aceasta susține că decizia edilului vine după ce l-a acuzat de presiuni și abuz de putere. Totodată, Oboroc a anunțat că se retrage din Mișcarea Alternativa Națională (MAN).
Fosta șefă de cabinet afirmă că, în ultima perioadă, ar fi fost intimidată și supusă unor presiuni, inclusiv prin încercări de a-i afecta imaginea și reputația. Ea pune la îndoială legalitatea demiterii și întreabă cine își asumă răspunderea pentru respectarea drepturilor angajaților din Primărie.
„Nu poți intimida la nesfârșit un om care știe că nu a greșit și care are curajul să spună ceea ce gândește”, a scris Oboroc.
Aceasta a mai menționat că a solicitat concediu pentru îngrijirea nepoatei, până la împlinirea vârstei de trei ani, și susține că drepturile sale și ale familiei nu ar trebui să fie afectate de disputele din administrația municipală.
În același mesaj, Oboroc a anunțat că părăsește MAN, formațiune în care a coordonat activitatea politică în zona de nord a țării. Ea spune că nu se mai regăsește în direcția și practicile promovate de Ion Ceban.
Scandalul a izbucnit după ce Tatiana Aramă Oboroc l-a acuzat public pe primar de intimidări și de folosirea resurselor municipale în interese de partid. Ion Ceban a respins acuzațiile, calificându-le drept parte a unei campanii de denigrare, și a afirmat că unii angajați ai Primăriei și-ar fi folosit funcțiile în scopuri personale.


