Un șef adjunct al unei direcții regionale a Poliției de Frontieră a fost reținut pentru 72 de ore, fiind suspectat de implicare în delapidarea unor bunuri în valoare de 6,4 milioane de lei. În dosar sunt vizați trei angajați ai instituției, bănuiți că ar fi sustras cutii cu țigări păstrate în calitate de corpuri delicte.
Potrivit Centrului Național Anticorupție, funcționarii aveau atribuții de conducere și coordonare, dar și responsabilitatea de a asigura integritatea bunurilor materiale aflate în custodia direcției regionale.
Anchetatorii suspectează că aceștia s-ar fi folosit de funcțiile deținute pentru a sustrage o parte dintre țigările transmise spre păstrare, valoarea bunurilor vizate în dosar fiind estimată la 6,4 milioane de lei.
În cadrul investigațiilor desfășurate de CNA și Procuratura Anticorupție, cu sprijinul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, au fost efectuate percheziții, în urma cărora au fost ridicate mai multe obiecte și documente considerate relevante pentru anchetă.
Șeful adjunct vizat a fost plasat în izolatorul CNA pentru 72 de ore.
Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele în care ar fi fost sustrase bunurile și pentru a identifica eventuale alte persoane implicate.
La rândul său, Poliția de Frontieră a transmis că nu tolerează actele de corupție, abuzurile de serviciu sau comportamentele care încalcă legea și principiile de integritate instituțională.
Persoanele vizate beneficiază de prezumția nevinovăției până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.


