Avocații fostului lider democrat Vlad Plahotniuc au încercat să obțină recuzarea procurorului Alexandru Cernei, acuzându-l că ar fi prezentat judecătorilor informații false. Solicitarea a fost respinsă de Curtea de Apel, unde este examinat dosarul „Frauda bancară”.
În cadrul ședinței, apărarea a susținut că reprezentantul acuzării ar fi încercat să inducă instanța în eroare. Procurorul a respins acuzațiile, afirmând că demersul avocaților reflectă doar nemulțumirea acestora față de poziția acuzării.
Totodată, avocatul Lucian Rogac a anunțat că a fost solicitată ridicarea unei excepții de neconstituționalitate în legătură cu modul de constituire a completului de judecată. Apărarea contestă înlocuirea unui judecător, susținând că noul magistrat nu ar fi fost desemnat prin repartizare aleatorie, ci numit de președintele instanței. Judecătorii urmează să se pronunțe asupra acestei cereri, transmite IPN.
Un alt demers al avocaților a vizat audierea lui Vladimir Andronachi. Potrivit apărării, declarațiile acestuia ar putea contrazice unele dintre concluziile care au stat la baza sentinței pronunțate în prima instanță.
Procurorul Alexandru Cernei a precizat însă că Andronachi a refuzat anterior să depună mărturie, invocând dreptul de a nu se autoincrimina. Prin urmare, solicitarea de audiere a fost respinsă.
Reprezentantul acuzării a mai declarat că instanța examinase aproximativ 30 de cereri înaintate de avocați, majoritatea fiind respinse. Unele dintre acestea, potrivit procurorului, nu au fost formulate în prima instanță și nu pot fi admise în etapa apelului.
Vlad Plahotniuc a participat la ședință prin videoconferință.
Amintim că, în aprilie 2026, fostul lider democrat a fost condamnat la 19 ani de închisoare în dosarul „Frauda bancară”. Sentința a fost contestată atât de apărare, cât și de procurori.


