Lanţuri de supermarketuri din Suedia, Belgia şi Luxemburg au anunţat că temperaturile din frigiderele şi congelatoarele a zeci de magazine au crescut peste noapte, stârnind temeri privind un atac cibernetic similar celui care a provocat pierderi de alimente în valoare de milioane de euro în Franţa, relatează The Guardian.
Potrivit agenției Belga, atacul a avut loc în cursul nopții și a vizat inclusiv magazine din rețelele Delhaize, Carrefour și Spar. Sistemele de răcire au fost trecute în modul de dezghețare, ceea ce a determinat încălzirea compartimentelor frigorifice.
Directorul general al companiei producătoare a echipamentelor, Stephan Moelans, a confirmat incidentul și a precizat că tehnicienii au intervenit pe parcursul nopții pentru a remedia defecțiunile. Instalațiile afectate au fost deconectate de la rețea pentru a împiedica noi intervenții neautorizate.
Cu toate acestea, unele supermarketuri riscă pierderi financiare, întrucât produsele care nu au fost păstrate la temperaturile corespunzătoare ar putea fi aruncate.
Potrivit lui Moelans, vulnerabilitatea sistemelor era cunoscută, iar în ultimele săptămâni au fost întreprinse măsuri pentru protejarea echipamentelor. Oficialul a explicat că actualizările software nu sunt suficiente în toate cazurile, fiind necesare și modificări ale instalațiilor, care presupun costuri suplimentare.
Atacul din Belgia nu este un caz izolat. Incidente similare au fost raportate recent în Suedia, unde temperaturile unor frigidere au ajuns la aproape 50 de grade Celsius, provocând alterarea alimentelor.
Luna trecută, aproape 500 de supermarketuri din Franța au fost vizate de atacuri asupra sistemelor de refrigerare. În urma incidentelor, zeci de tone de produse alimentare au fost distruse.


