Premierul Vasile Tofan propune mutarea Penitenciarului nr. 13 în afara Chișinăului și vânzarea terenului pe care se află actuala închisoare. Șeful Executivului consideră că una dintre cele mai scumpe suprafețe de teren din Capitală ar trebui valorificată prin proiecte imobiliare, astfel încât statul să obțină venituri pentru alte investiții.
În cadrul ședinței Guvernului, premierul a criticat faptul că penitenciarul ocupă un teren valoros din centrul orașului, care, în opinia sa, ar putea fi utilizat mult mai profitabil.
„Noi avem un penitenciar în centrul Chișinăului, pe cea mai scumpă palmă de pământ din oraș, și ținem deținuți”, a declarat Vasile Tofan.
Acesta a sugerat că, după relocarea instituției, terenul ar putea fi destinat construcției unor hoteluri, clădiri de birouri sau altor proiecte imobiliare.
„Să fie un hotel acolo, clădiri cu birouri, să fie orice o fi, dar să nu stea chiar criminalii din țara asta în cel mai luxos loc”, a afirmat premierul, estimând că un ar de teren în zonă ar putea costa între 50.000 și 100.000 de euro.
Totodată, șeful Guvernului a recunoscut că mutarea penitenciarului este necesară și din cauza condițiilor de detenție. Instituția se confruntă de mai mulți ani cu probleme de infrastructură și supraaglomerare.
„Deținuții, totuși, chiar dacă sunt criminali, trebuie tratați omenește, trebuie să fie condiții cât de cât umane”, a subliniat Tofan.
Între timp, Guvernul a aprobat, pe 28 octombrie, inițierea negocierilor și semnarea unui nou amendament la acordul de împrumut cu Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, destinat construcției unui penitenciar modern.
Ministrul Justiției, Vladislav Cojuhari, a precizat că modificările sunt de ordin tehnic și vizează reorganizarea mecanismului de implementare a proiectului, fără majorarea împrumutului sau schimbarea obiectivelor inițiale.
Începând cu 1 ianuarie 2027, gestionarea investiției va fi preluată de Oficiul pentru Implementarea Proiectelor Strategice de Infrastructură Națională, după încetarea colaborării Ministerului Justiției cu Oficiul Națiunilor Unite pentru Servicii de Proiect.
Noua închisoare urmează să fie construită la marginea comunei Bubuieci și va avea o capacitate de aproximativ 1.050 de locuri. Proiectul este estimat la circa 76 de milioane de euro, fiind finanțat în mare parte printr-un împrumut de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei.
Construcția a înregistrat mai multe amânări, iar cel mai recent termen anunțat pentru finalizarea lucrărilor este anul 2028.


