Probleme financiare pentru două companii aeriene din România. Dan Air a depus o cerere de intrare în insolvență, după ce a acumulat datorii de peste 126 de milioane de lei românești. Între timp, AnimaWings încearcă, la rândul său, să obțină protecție față de creditori și a prelungit suspendarea zborurilor până la mijlocul lunii noiembrie.
Potrivit publicației de specialitate Boardingpass.ro, solicitarea companiei Dan Air a fost înregistrată joi la Tribunalul Ilfov, însă instanța nu a stabilit deocamdată un termen de judecată.
Reprezentanții operatorului aerian susțin că programul de zbor nu va fi afectat de procedura de insolvență. Compania operează curse regulate de pe aeroporturile din București și Bacău, către destinații europene precum Londra, Dublin, Paris, Torino și Dortmund, dar și spre Orientul Mijlociu.
Fondată în 2017, Dan Air a fost prima companie care a operat zboruri regulate de pe Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav, inaugurat în 2023. Ulterior, operatorul și-a mutat principala bază la Bacău.
Potrivit datelor financiare citate de Boardingpass.ro, datoriile companiei au crescut de la 90 de milioane de lei românești în 2024 la peste 126 de milioane în 2025.
Dificultăți financiare traversează și AnimaWings. Compania a solicitat intrarea în insolvență, însă Tribunalul București i-a respins prima cerere. Decizia nu este definitivă, iar operatorul a inițiat noi demersuri judiciare.
AnimaWings a anunțat că suspendarea temporară a zborurilor va fi prelungită până pe 15 noiembrie, inclusiv. Anterior, compania renunțase la operarea a șase dintre cele opt aeronave utilizate, după care a oprit și cursele efectuate cu celelalte două.
Potrivit informațiilor publicate de presa română, printre creditorii AnimaWings se numără Banca Transilvania, ROMATSA, mai multe aeroporturi și companii care reprezintă drepturile pasagerilor.
Operatorul se confruntă și cu numeroase litigii, inclusiv cereri de despăgubire pentru zboruri anulate sau întârziate. Datele citate de presă indică aproape 12 mii de dosare în instanță, dintre care aproximativ 2.900 înregistrate doar în septembrie.
Reprezentanții AnimaWings susțin că urmăresc reorganizarea activității și restructurarea obligațiilor financiare, invocând probleme tehnice ale flotei, creșterea costurilor și condițiile economice dificile.

