Premierul Vasile Tofan a discutat cu reprezentanții Fondului Monetar Internațional despre situația economică a Republicii Moldova, politica bugetară și reformele structurale. Întrevederea a avut loc în contextul vizitei misiunii FMI la Chișinău, programată în perioada 21–28 octombrie.
Pe agenda discuțiilor s-au aflat și finanțele publice, sectorul energetic, măsurile de protecție socială și atragerea investițiilor.
Potrivit Guvernului, Tofan a vorbit despre intenția Executivului de a stimula creșterea economică prin investiții, dezvoltarea afacerilor și eliminarea barierelor administrative. Premierul a menționat și posibilitatea privatizării unor întreprinderi de stat, acolo unde aceasta va fi considerată oportună.
Șefa misiunii FMI, Alina Iancu, a declarat că Fondul este interesat să continue discuțiile cu noul Guvern privind prioritățile economice și reformele, precum și să identifice modalități de sprijin.
Misiunea FMI se află în Republica Moldova până pe 28 octombrie.

