Pacienții cu suspiciuni de accident vascular cerebral vor putea beneficia de investigații mai rapide și mai precise la Institutul de Medicină Urgentă din Chișinău. Instituția a primit un ecograf performant, achiziționat cu sprijinul financiar al Poloniei.
Noul echipament a fost instalat în Secția neurologie și boli cerebrovasculare și va contribui la îmbunătățirea procesului de diagnosticare a pacienților cu afecțiuni neurologice.
Potrivit reprezentanților instituției, anual, peste 4.000 de persoane cu semne de accident vascular cerebral ajung la Institutul de Medicină Urgentă. În astfel de cazuri, stabilirea rapidă și corectă a diagnosticului este esențială pentru alegerea tratamentului potrivit.
Directoarea instituției, Diana Manea, a declarat că noua dotare reprezintă un pas important în modernizarea serviciilor medicale și în creșterea calității îngrijirilor oferite pacienților.
Ecograful a fost procurat prin intermediul unui grant acordat în cadrul programului polonez de cooperare pentru dezvoltare, gestionat de Ministerul Afacerilor Externe al Poloniei, prin intermediul Ambasadei Poloniei la Chișinău.
Reprezentanții părții poloneze au subliniat importanța investițiilor în sistemul medical și a continuării cooperării dintre cele două țări pentru îmbunătățirea serviciilor de sănătate.

