Pâinea de casă, prăjiturile și alte produse alimentare pregătite în propria bucătărie ar putea ajunge mai ușor pe tarabele târgurilor. Guvernul pregătește reguli mai simple pentru micii producători, care ar putea începe activitatea fără să mai aștepte autorizația ANSA. Totodată, autoritățile vor să reducă numărul controalelor și să permită comercializarea anumitor alimente preparate acasă.
Premierul Vasile Tofan a anunțat că Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor a elaborat un set de propuneri pentru simplificarea regulilor din domeniu.
Măsurile vin după o întâlnire cu micii producători, în cadrul căreia aceștia au semnalat dificultățile întâmpinate în obținerea aprobărilor și desfășurarea activității.
Una dintre principalele schimbări prevede că producătorii de alimente cu risc redus vor putea începe activitatea printr-o simplă notificare transmisă către ANSA, fără a mai fi nevoiți să aștepte aprobarea instituției.
Potrivit premierului, de această facilitate ar putea beneficia, de exemplu, cei care produc pâine artizanală sau anumite produse de patiserie.
O altă noutate vizează alimentele preparate în gospodăriile individuale. Autoritățile intenționează să creeze un cadru legal care să permită comercializarea acestora, inclusiv la târguri, cu respectarea condițiilor de siguranță alimentară.
În același timp, este analizată posibilitatea introducerii unui regim simplificat de activitate, astfel încât micii comercianți să nu fie obligați să înființeze o societate cu răspundere limitată pentru a-și vinde produsele.
În acest sens, ANSA colaborează cu Ministerul Economiei pentru elaborarea noilor prevederi.
Premierul a anunțat și intenția de a reduce frecvența controalelor efectuate la micii producători. Verificările ar urma să fie organizate în funcție de nivelul de risc al activității, în locul unor controale frecvente aplicate în mod general.

