La Moldexpo s-a făcut, la propriu, mare brânză! Un caș uriaș, de aproape 31 de kilograme, a fost ridicat în aer cu ajutorul unei drone agricole, în cadrul unui eveniment dedicat producătorilor autohtoni. Organizatorii susțin că este cea mai mare brânză realizată vreodată în Republica Moldova, iar pentru prepararea ei au fost folosiți aproximativ 150 de litri de lapte.
Momentul inedit a avut loc vineri, 16 octombrie, la Centrul Internațional de Expoziții Moldexpo din Chișinău, în cadrul evenimentului „Marea Brânză”, organizat cu ocazia expozițiilor MOLDAGROTECH și FARMER 2026.
Cașul, care a cântărit exact 30,7 kilograme, a fost preparat de compania „La Doina și Mihai”, cunoscută sub brandul „Mioara Sudului”. Produsul a fost realizat după o rețetă tradițională, cu trei zile înainte de eveniment.
Reprezentanta companiei, Domnica Capațina, a declarat că în spatele acestui produs se află munca unei întregi echipe. Producătorii administrează o fermă cu peste o mie de ovine.
După cântărire, brânza a fost prinsă de o dronă agricolă și ridicată deasupra spațiului expozițional.
Potrivit organizatorilor, această demonstrație a marcat stabilirea unui record național, fiind vorba despre cea mai mare brânză produsă până acum în Republica Moldova.
Directoarea Moldexpo, Zinaida Popa, a explicat că ideea evenimentului a fost de a îmbina tradițiile gastronomice cu tehnologiile moderne folosite în agricultură.
„Am decis să combinăm tradiția și tehnologia”, a declarat Zinaida Popa, subliniind că brânza reprezintă unul dintre produsele care amintesc de gusturile copilăriei și de bucătăria de acasă.
Directorul executiv al Federației Naționale a Fermierilor, Sergiu Veșca, a glumit că producătorii autohtoni au demonstrat că știu să facă, la propriu, „mare brânză”.
Drona utilizată pentru demonstrație poate transporta încărcături de până la 100 de kilograme și este folosită inclusiv pentru lucrări agricole, precum stropirea culturilor sau transportarea materialelor în zone greu accesibile.
Expozițiile MOLDAGROTECH și FARMER 2026 au fost inaugurate pe 15 octombrie și se desfășoară timp de patru zile, sub genericul „Teritoriul recoltei bogate”. Evenimentul reunește peste 400 de participanți, care prezintă utilaje, echipamente și tehnologii moderne destinate sectorului agricol.

