Peste 50 de cereri au fost depuse de avocații lui Vlad Plahotniuc în dosarul „Frauda bancară”, examinat la Curtea de Apel. Printre solicitări se numără recuzarea unui judecător și aducerea fostului lider democrat în sala de judecată. Procurorii susțin însă că majoritatea demersurilor au fost deja examinate de prima instanță și nu mai sunt relevante.
Un alt punct de dispută îl reprezintă modul în care Vlad Plahotniuc participă la ședințele de judecată. Avocatul Lucian Rogac insistă ca inculpatul să fie adus fizic în sala de judecată, în loc să fie audiat prin videoconferință. Potrivit apărătorului, prezența acestuia este importantă pentru garantarea dreptului la apărare și a unui proces echitabil, transmite IPN.
De cealaltă parte, procurorul Alexandru Cernei susține că instanța a decis deja desfășurarea ședințelor cu participarea lui Plahotniuc prin videoconferință. Acuzatorul de stat precizează că această procedură nu îl împiedică pe inculpat să ofere declarații în cadrul procesului.
Amintim că Vlad Plahotniuc a fost condamnat în primă instanță la 19 ani de închisoare în dosarul „Frauda bancară”. Sentința este contestată de ambele părți, însă din motive diferite.
Procuratura Anticorupție consideră pedeapsa prea blândă și solicită majorarea acesteia la 25 de ani de detenție, precum și modificarea dispozițiilor privind confiscarea bunurilor.
În schimb, avocații lui Vlad Plahotniuc cer anularea sentinței și achitarea clientului lor.

