Judecătorii Vladislav Gribincea și Stela Procopciuc au fost desemnați de Plenul Curții Supreme de Justiție (CSJ) drept candidați la funcția de președinte al instanței. Propunerile urmează să fie transmise Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), care va selecta viitorul șef al CSJ.
Cei doi au fost desemnați joi, prin votul Plenului Curții Supreme de Justiție, în conformitate cu prevederile legale și regulile de desfășurare a ședințelor instanței.
Vladislav Gribincea a devenit judecător al CSJ în iulie 2024. Înainte de a ajunge în sistemul judecătoresc, acesta a activat ca avocat și expert în domeniul reformei justiției.
Stela Procopciuc a fost numită judecătoare la Curtea de Apel Bălți în iunie 2007. În martie 2024, a fost desemnată să exercite interimatul funcției de președinte al Curții Supreme de Justiție, iar în iunie același an a devenit judecătoare a CSJ.
Decizia privind numirea președintelui Curții Supreme de Justiție urmează să fie luată de Consiliul Superior al Magistraturii.

