Astăzi, ploile slabe revin în unele regiuni ale Republicii Moldova, iar temperaturile vor rămâne moderate. În centrul și sudul țării sunt prognozate precipitații, în timp ce în nord cerul va fi variabil.
În centrul țării, inclusiv la Chișinău, sunt prognozate ploi slabe. Pe parcursul zilei, temperaturile vor urca până la +22°C, iar în timpul nopții vor coborî spre +11°C.
În nord, vremea va fi fără precipitații, iar cerul va fi variabil. La orele amiezii, maximele nu vor depăși +20°C. Noaptea va fi mai răcoare, cu temperaturi de aproximativ +7°C.
În sudul țării sunt așteptate, de asemenea, ploi slabe. Va fi ceva mai cald decât în restul teritoriului, cu maxime de până la +23°C. După lăsarea serii, temperaturile vor coborî spre +11°C, pe fondul unui cer predominant noros.
Vântul va sufla dinspre nord și va atinge viteze de până la 27 km/h.

