O nouă tentativă de fraudă îi vizează pe beneficiarii de asistență socială. Persoane necunoscute se prezintă la domiciliile cetățenilor, pretind că sunt angajați ai structurilor de asistență socială și cer acte de identitate și date personale sub pretextul înregistrării pentru compensațiile din sezonul rece. Două asemenea cazuri au fost deja raportate în sudul țării.
Ministerul Muncii și Protecției Sociale îndeamnă oamenii să nu ofere astfel de date înainte de a verifica identitatea persoanei care le solicită.
Potrivit ministerului, angajații structurilor teritoriale de asistență socială pot fi recunoscuți după vestele speciale de culoare albastră și trebuie să dețină legitimații de serviciu care confirmă identitatea și funcția acestora.
Totodată, MMPS precizează că înscrierea pentru compensațiile aferente sezonului rece 2026–2027 va începe abia pe 2 noiembrie. Prin urmare, până la această dată, cetățenii nu trebuie să ofere date personale celor care pretind că efectuează înregistrări pentru acordarea compensațiilor.
Persoanele care suspectează că sunt ținta unei tentative de fraudă sunt îndemnate să anunțe imediat autoritățile, apelând Serviciul 112.

