Episodul de la Moldova Business Club, în care premierul Vasile Tofan a fost prezentat pe bannere drept „CEO – Republica Moldova S.A. – The Board” n-a fost o gafă de comunicare. E, practic, un adevăr, dar … incomplet. În realitate, sintagma cu „Republica Moldova S.A.” descrie cu o precizie aproape chirurgicală modul în care este administrată țara în prezent.
Guvernarea actuală nu mai funcționează după logica clasică a administrației publice, deoarece nu mai este un secret că aplică regulile stricte ale unei companii private unde puterea executivă joacă doar rolul unui consiliu de administrație vizibil. Iar adevăratul pachet majoritar de acțiuni nu se află în clădirea Guvernului, ci în cea de peste drum, oleacă mai la stânga, acolo unde se iau de fapt deciziile strategice.
Lucrurile sunt simple dacă privim arhitectura decizională fără ochelari de cal. În orice stat parlamentar, Guvernul își asumă politicile în fața Parlamentului și își dezbate deciziile la nivelul Cabinetului de Miniștri. Astăzi însă, Guvernul de la Chișinău seamănă mai mult cu un departament operațional executiv. Liniile mari de conduită, viziunea de dezvoltare, numirile importante și agenda externă sunt trasate pe bulevardul Ștefan cel Mare, din clădirea Președinției. Acolo este „consiliul de administrație” real, care fixează prioritățile și măsoară rezultatele miniștrilor.
În paralel, politica tradițională a fost înlocuită treptat de o tehnocrație de laborator. O guvernare politică caută consensul social și negociază cu cetățenii, pe când o guvernare corporativă urmărește livrarea unor proiecte cu termen fix și raportarea indicatorilor de performanță în fața partenerilor externi. Cetățeanul nu mai este privit ca suveranul de la care izvorăște puterea, ci ca un consumator de servicii publice sau ca un mic acționar minoritar care așteaptă să i se prezinte rezultatele financiare la sfârșit de an.
Statul este privit ca un portofoliu de active care trebuie eficientizat: se optimizează costurile, se externalizează serviciile mai dificile și se caută investiții străine prin prezentări concepute pentru a convinge investitorii. S-a scăpat cu vorba chiar domnul Tofan de mai multe ori. Cultura instituțională s-a schimbat radical, iar limbajul dreptului administrativ a fost înlocuit de cel al eficientizării fondurilor și al optimizării resurselor.
Prin urmare, ceea ce a părut o eroare n-a fost decât un moment involuntar de transparență. Guvernarea n-a greșit termenii, doar că a folosit fără să vrea jargonul pe care îl aplică zi de zi în administrarea țării.
Diferența dintre un stat și o Societate pe Acțiuni rămâne însă una singură, dar fundamentală: într-o corporație, dacă un departament nu este rentabil, el este optimizat sau închis, iar opiniile celor fără acțiuni cu drept de vot nu se trec în procesul-verbal. Pericolul ca Republica Moldova să fie condusă deja ca un SRL nu este doar riscul de a nu ieși pe plus, ci posibilitatea ca, la final de mandat, administratorii să își încaseze bonusurile de performanță și să plece zburdând voios, iar cetățenii să descopere că au rămas simpli chiriași în propria lor țară.
