O dronă rusească a lovit clădirea centrală a Serviciului de Securitate al Ucrainei, situată în inima Kievului, vizavi de Catedrala Sfânta Sofia. Președintele Volodimir Zelenski afirmă că ținta a fost chiar biroul șefului SBU și anunță că Ucraina pregătește o ripostă pe măsură.
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat că a fost informat despre atac de șeful Serviciului de Securitate al Ucrainei, Oleksandr Poklad. Drona a lovit sediul SBU de pe strada Volodimirska, din centrul Kievului, în apropierea Catedralei Sfânta Sofia.
Potrivit liderului ucrainean, drona ar fi fost îndreptată direct spre biroul șefului SBU din clădire.
Serviciile de urgență au intervenit la fața locului, iar Zelenski a dat asigurări că persoanele afectate vor primi ajutorul necesar. Potrivit primarului Kievului, Vitali Kliciko, cinci persoane au fost rănite în urma atacului.
Zelenski a anunțat și pregătirea unui răspuns la atac. Acesta i-a cerut șefului SBU să pregătească o ripostă „adecvată” și „tangibilă” și, pe cât posibil, una care să oglindească lovitura Rusiei. Forțele armate ucrainene ar urma să sprijine această acțiune.

