Republica Moldova, un spațiu dăruit de natură cu o imaginație instituțională inepuizabilă, tocmai a mai adăugat o filă memorabilă la tratatul său de bizarerii diplomatice.
Emisarii guvernului taliban din Afganistan au descălecat la Chișinău, animați, după cum susțin chiar ei, de o dorință subită de a deprinde tainele agriculturii moldovenești.
Într-o perioadă în care Guvernul Tofan caută cu lumânarea investitori străini pe toate meridianele, episodul capătă o savoare de-a dreptul caragialescă. Ne amintim cu toții momentele de grație PR-istică în care premierul, cu profilul său impecabil de tehnocrat școlit la Harvard și fluent în atâtea limbi străine, conversa plin de aplomb cu un potențial investitor. Privind la delegația sosită de la Kabul, nu poți să nu te întrebi, cu o inocentă strângere de inimă: să fi fost oare domnii cu turban și barbă solemnă exact partenerii de afaceri pe care îi aștepta premierul?
Din comunicatele oficiale aflăm, cu acea pudoare stilistică meșteșugită a actualei guvernări de la Chișinău că vizita este și nu prea … este. Oficialii de la Externe ne asigură, cu o calitate impecabilă a frecatului de mentă, că Moldova nu recunoaște regimul de la Kabul și că nu vor exista contacte la nivel înalt.
În schimb, presa afgană relatează festiv, anunțând o vizită plină de pompă, menită să pună bazele unei „cooperări academice și tehnice durabile” între câmpiile roditoare ale Basarabiei și munții de la Hindu Kush. Este, trebuie să recunoaștem, un tablou de un absurd aproape poetic: pasiune pentru exporturile de fructe și legume moldovenești împletită cu o deschidere academică greu de egalat.
Explicația oficială merită, la rândul ei, păstrată într-un insectar al logicii administrative. Aflăm că totul a pornit de la intenția nobilă a unor producători locali din Republica Moldova de a trimite ajutoare umanitare într-o zonă afectată de foamete. Cum s-a transformat un gest de solidaritate agricolă într-un control retrospectiv privind modul în care au fost acordate vizele rămâne o tăcere plină de înțelesuri.
Guvernul Tofan, speriat de curiozitatea presei autohtone, s-a mobilizat exemplar și a cerut anchete, descoperind abia la final că mecanismul de filtrare a oaspeților diplomatici este de o permisivitate absolut cuceritoare.
În timp ce la Bruxelles astfel de întâlniri provoacă frisoane și dezbateri aprinse privind drepturile omului, la Chișinău realismul magic își vede liniștit de drum. Se dovedește încă o dată că, în materie de atragere a capitalului străin și ospitalitate involuntară, granița dintre vânătoarea de investitori și comedia de moravuri rămâne extrem de subțire.
