După zile cu temperaturi sufocante, vremea dă ușoare semne de răgaz. Astăzi, valorile termice scad cu câteva grade, însă canicula persistă în sudul țării, iar nopțile rămân tropicale în multe regiuni.
În centrul țării și în municipiul Chișinău, cerul va fi variabil, iar vremea se va menține călduroasă. Temperaturile maxime vor ajunge până la +34°C, iar pe timpul nopții se vor înregistra aproximativ +22°C.
În nordul Republicii Moldova, vremea va fi stabilă, cu cer variabil și fără fenomene meteorologice importante. Maximele zilei vor urca până la +34°C, iar minimele nocturne vor coborî spre +20°C.
În sud va fi în continuare cel mai cald. Aici, termometrele vor indica până la +36°C, pe fondul unui cer parțial noros. În timpul nopții, temperaturile vor rămâne ridicate, în jurul valorii de +24°C.
Vântul va sufla slab până la moderat, cu unele intensificări izolate de până la 18 km/h.

