Curtea Europeană a Drepturilor Omului a obligat Republica Moldova să achite 560 de mii de euro despăgubiri companiei „Seksimp Group SRL”, după ce a constatat că bunurile acesteia au fost vândute la licitație sub valoarea reală, iar firma nu a fost informată la timp pentru a-și putea apăra drepturile.
Judecătorii de la Strasbourg au concluzionat că statul nu a asigurat o protecție adecvată a dreptului de proprietate și că procedura de executare silită a fost aplicată în mod abuziv. Executarea a fost inițiată după ce instanțele naționale au obligat compania să achite circa 72 de mii de euro într-un litigiu civil.
În cadrul procedurii, mai multe bunuri ale firmei, inclusiv terenuri și clădiri, au fost scoase la licitație și vândute. Potrivit Curții, compania nu a fost notificată în timp util despre aceste acțiuni, fiind astfel lipsită de posibilitatea de a interveni. Firma a prezentat rapoarte de evaluare din 2022 care estimau valoarea proprietăților vândute la aproximativ 3,4 milioane de euro.
În același timp, CEDO a respins cererea companiei de a primi aproape un miliard de euro despăgubiri, considerând că estimările privind profiturile invocate nu au fost demonstrate suficient.
În final, CEDO a decis că Republica Moldova trebuie să plătească 560 de mii de euro despăgubiri, apreciind că firma a fost prejudiciată de modul în care a fost gestionată întreaga procedură.

